Regim politic
,_OWID.svg)
În politică, un regim este un sistem de guvernare care determină accesul la funcții publice și gradul de putere deținut de funcționari. Cele două mari categorii de regimuri sunt democratic și autocratic.[1][2][3][4]
Tipuri de regimuri politice
[modificare | modificare sursă]Regimuri autoritare
[modificare | modificare sursă]
Regimurile autoritare sunt sisteme în care puterea este puternic centralizată și concentrată în mâinile unui grup restrâns de elită. În regimurile autoritare, opoziția politică este suprimată, vocile disidente fiind reduse la tăcere prin tactici precum cenzura, închisoarea sau violența. Libertățile politice, precum libertatea de exprimare și libertatea presei, sunt restricționate sau controlate de guvern. Deși alegerile pot avea loc, acestea nu sunt libere sau corecte, iar rezultatele sunt manipulate pentru a asigura dominația elitei conducătoare și a menține puterea acesteia. Atât pluralismul politic, cât și mobilizarea politică lipsesc într-un guvern autoritar. Politologul Juan Linz afirmă că un regim autoritar are limite vagi asupra puterii executive pentru a oferi mai mult control acesteia.[5]
Exemple:
- Iulius Cezar a avut un guvern extrem de centralizat, fapt ce a transformat Republica Roma în Imperiul Roman.[6]
- Alegerile după Revoluția Rusă din 1918 au fost controlate prin restricții impuse asupra partidelor, a candidaților de opoziție și a instituțiilor media.[7]
- Din 1949, Partidul Comunist Chinez mențiune controlul asupra sistemului politic din China prin restrângerea libertăților civile și a libertății de exprimare.
Regimuri totalitare
[modificare | modificare sursă]
Regimurile totalitare sunt cea mai severă formă de autoritarism, în care guvernul urmărește controlul total asupra tuturor aspectelor vieții publice și private. În regimurile totalitare, statul exercită controlul asupra aproape fiecărui aspect al societății: economia, mass-media, educația, cultura și chiar convingerile și valorile personale ale indivizilor. Aceste guverne folosesc sisteme de supraveghere în masă și rețele de informatori pentru a monitoriza cetățenii și a suprima orice formă de opoziție. O caracteristică a acestor regimuri este utilizarea terorii sponsorizate de stat (închisoare, tortură, dispariție forțată, asasinare) pentru a insufla frică și a menține autoritatea. Regimul susține, de obicei, o singură ideologie politică, promovată prin propagandă și mass-media controlată de stat. Coreea de Nord, sub comunism, este un exemplu de regim totalitar, conducerea familiei Kim exercitând un control aproape complet asupra fiecărui aspect al vieții din țară. În mod similar, Germania nazistă sub Adolf Hitler a fost un regim totalitar care a căutat să controleze nu doar statul, ci și viața culturală și socială a poporului său.[8][9][10]
Regimuri democratice
[modificare | modificare sursă]
Sistem parlamentar: Șeful guvernului este ales sau numit de legislativ și este responsabil în fața acestuia.
Monarhie constituțională cu monarh ceremonial
Republică parlamentară cu președinte ceremonial
Republică parlamentară cu președinte executiv
Sistem prezidențial: Șeful guvernului (președintele) este ales de populație și independent de legislativ.
Sisteme hibride:
Republică semiprezidențială: Președintele executiv este independent de legislativ; șeful guvernului este numit de președinte și răspunde în fața legislativului.
Republică independentă de adunare: Șeful guvernului (președinte sau directorat) este ales de legislativ, dar nu este responsabil în fața acestuia.
Alte sisteme:
Republică teocratică: Liderul suprem este atât șef de stat, cât și șef religios și deține puteri executive și legislative semnificative
Monarhie semiconstituțională: Monarhul deține putere executivă sau legislativă semnificativă.
Monarhie absolută: Monarhul are putere nelimitată.
Stat cu un singur partid: Puterea este legată constituțional de un singur partid politic.
Guvern provizoriu: Regimul actual este temporar sau de tranziție; nu există o constituție permanentă
Juntă militară: Comitetul liderilor militari controlează guvernul; prevederile constituționale sunt suspendate.
Teritorii fără guverne
Notă: acest grafic reprezintă sistemele de guvernare de jure, nu gradul de facto de democrație.
Regimurile democratice sunt caracterizate de statul de drept, unde legile se aplică în mod aparent în mod egal tuturor cetățenilor, inclusiv funcționarilor guvernamentali. Într-o democrație, cetățenii au dreptul de a participa la alegeri libere și corecte, unde pot vota pentru reprezentanți și lideri într-un proces competitiv, astfel încât acești reprezentanți și lideri sunt autorizați să conducă entitatea politică. Democrațiile prioritizează protejarea libertăților civile, cum ar fi libertatea de exprimare, de întrunire și de religie, care sunt drepturi fundamentale garantate de stat. O caracteristică-cheie a regimurilor democratice este separarea puterilor între ramurile executivă, legislativă și judiciară ale guvernului pentru ca nicio ramură să nu dețină mai multă putere și că fiecare poate acționa ca un control asupra celorlalte.[11][12]
Regimuri urbane
[modificare | modificare sursă]
Regimurile urbane sunt modelate de interacțiunea intereselor, a instituțiilor și a ideilor dintr-un oraș. Acestea sunt caracterizate de relațiile dintre administrația locală, elitele politice și diverse instituții care lucrează toate către obiective politice și structuri guvernamentale specifice.[13][14]
Cele șase tipuri de regimuri urbane sunt:
- Un regim urban antreprenorial este definit ca având legături puternice cu liderii de afaceri și este format pentru a avansa ierarhia unui oraș în raport cu alte orașe. Acest tip operează în locuri exclusive unde lideri de afaceri și politicieni importanți deliberează. Liderii din acest tip de regim susțin proiecte care atrag comunitatea pentru a strânge voturi.[15]
- Un regim urban de întreținere este conceput pentru a păstra status quo-ul, a menține taxele scăzute și a păstra calitatea vieții într-un oraș. Acest lucru este asociat cu interesele proprietarilor de case. Scopul acestui tip de regim este de a reduce implicarea sectorului guvernamental și de a crește implicarea sectorului privat.[15]
- Un regim urban bazat pe actori este caracterizat de implicarea activă a guvernului în procesul decizional din sectorul privat. Acest tip de regim acționează ca un mediator în disputele dintre grupurile comunitare și întreprinderi. În unele cazuri, regimurile bazate pe actori pot folosi puterile coercitive ale guvernului pentru a aborda și rezolva crizele din cadrul comunității. Atunci când regimurile bazate pe actori se aliniază cu inițiativele conduse de stat și cu strategiile de guvernanță mai ample, acestea pot evolua în regimuri urbane de administrare.[15]
- Un regim urban progresist pune accentul pe redistribuirea beneficiilor unei societăți industrializate și dezvoltate pentru a promova echitatea economică. Accentul principal se pune pe realocarea resurselor către zone sau grupuri ale unui oraș care au cea mai mare nevoie, precum minoritățile etnice, populațiile defavorizate economic și cartierele afectate de gentrificare. Luarea deciziilor în aceste regimuri permite tuturor părților interesate să își exprime opinia în determinarea cui merită cel mai mult sprijin și a modului în care sunt distribuite resursele. Atunci când regimurile progresiste introduc responsabilitatea fiscală și sustenabilitatea specifică regimurilor de administrare, acestea evoluează în regimuri activiste.[15]
- Un regim urban de administrare este definit de poziția sa mai conflictuală față de marile corporații, în comparație cu regimurile antreprenoriale. Aceste regimuri prioritizează protejarea intereselor comunității, în detrimentul promovării agendelor centrate pe afaceri. Spre deosebire de regimurile urbane progresiste, care redistribuie activ resursele pentru a combate inegalitatea, regimurile de administrare se concentrează pe responsabilitatea fiscală.[15]
- Un regim bazat pe cerere se concentrează pe sprijinirea micilor afaceri și revitalizarea cartierelor. Aceste regimuri încurajează în mod activ și oferă asistență de stat întreprinderilor mici. Regimurile bazate pe cerere apar frecvent atunci când politicile progresiste se aliniază cu inițiativele guvernamentale de a împuternici proprietarii de mici afaceri și de a promova activități economice bazate pe comunitate.[15]
Note
[modificare | modificare sursă]- ↑ Karl, Terry; Schmitter, Phillippe (). „What Democracy Is...and Is Not”. Journal of Democracy (3): 76–78. Accesat în .
- ↑ Young, Oran R. (). „Regime dynamics: the rise and fall of international regimes”
. International Organization (în engleză). 36 (2): 277–297. doi:10.1017/S0020818300018956. ISSN 1531-5088. - ↑ Herre, Bastian (). „The 'Regimes of the World' data: how do researchers measure democracy?”. Our World in Data. Accesat în .
- ↑ Academia Română, Dicționarul explicativ al limbii române, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2016, articolul Regim.
- ↑ Cheibub, José Antonio; Gandhi, Jennifer; Vreeland, James Raymond (), „Democracy and dictatorship revisited”, Public Choice, 143 (1-2), pp. 67–101, doi:10.1007/s11127-009-9491-2, ISSN 0048-5829
- ↑ Loewenstein, K. (), The Governance of ROME, Springer Netherlands, ISBN 978-94-010-2400-6
- ↑ „Freedom in the World”. Freedom House (în engleză). Accesat în .
- ↑ Juan José Linz (). Totalitarian and Authoritarian Regimes. Lynne Rienner Publisher. p. 143. ISBN 978-1-55587-890-0. OCLC 1172052725.
- ↑ „Holocaust Encyclopedia”. encyclopedia.ushmm.org (în engleză). Accesat în .
- ↑ Jonathan Michie, ed. (). Reader's Guide to the Social Sciences. Routledge. p. 95. ISBN 978-1-135-93226-8.
- ↑ Waschkuhn, Arno, „Robert A. Dahl, Polyarchy: Participation and Opposition, New Haven 1971”, Schlüsselwerke der Politikwissenschaft, VS Verlag für Sozialwissenschaften, pp. 86–88, ISBN 978-3-531-14005-6
- ↑ Diamond, Larry (), „The democratic recession and its impact on business”, The Business Management Collection, 2021 (11), pp. e1008243, doi:10.69645/bzyl4013, ISSN 2059-7177
- ↑ Rhomberg, Chris (). „"Collective Actors and Urban Regimes: Class Formation and the 1946 Oakland General Strike"”. Theory and Society. 24 (4): 567–594. doi:10.1007/BF00993523.
- ↑ Clark, Jill (). „Six Urban Regime Types: The Effects of State Laws and Citizen Participation on the Development of Alternative Regimes”. Public Administration Quarterly. 25 (1): 25. doi:10.1177/073491490102500101. JSTOR 40861827.
- 1 2 3 4 5 6 „Decision-making in the public sector”. Volume 46, Number 5, October 2019. . doi:10.1287/orms.2019.05.11. Accesat în .
