Sari la conținut

Dinastia Almoravid

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Almoravizi)
Emiratul Almoravid
Dinastia Almoravidă
ⵉⵎⵔⴰⴱⴹⵏ / Imrabḍen
← ← ← ←  – →
Dinastia la apogeu, 1120.
Dinastia la apogeu, 1120.
Dinastia la apogeu, 1120.
CapitalăMarrakesh
Limbăberberă, arabă
ReligieIslam
Guvernare
Formă de guvernareMonarhie
Emir 
 - 1040 – 1059Abdallah ibn Yasin
 - 1146 – 1147Ishaq ibn Ali
Istorie
Almoravid conquest of al-Andalus[*][[Almoravid conquest of al-Andalus (1086–1147 conquest)|​]] 
Economie
MonedăAlmoravid dinar[*][[Almoravid dinar (a gold dinar coin minted under the Almoravid dynasty)|​]]
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Dinastia Almoravidă (în berberă ⵉⵎⵔⴰⴱⴹⵏ, Imrabḍen, în arabă المرابطون‎, Al-Murābiṭūn) a fost o dinastie musulmană berberă centrată în Marocul de azi. Înființată în secolul al XI-lea, Dinastia și-a întins controlul peste Magrebul de Vest și Al-Andalus (Iberia arabă). Fondată de Abdallah ibn Yasin, capitala almoraviă a fost situată la Marrakesh (fondată în 1062).

Almoravizii au fost cruciali în prevenierea (temporară) căderii Al-Andalusului, înfrângând forțele creștine la Sagrajas în 1086. Acest lucru le-a permis să controleze un imperiu care se întindea pe o lungime de 3.000 de kilometri de la nord la sud. Cu toate acestea, dinastia a existat o perioadă scurtă. Almoravizii au pierdut din puterea lor, atunci când nu au reușit să oprească rebeliunea Masmuda inițiată de Ibn Tumart. Drept urmare, ultimul conducător almoravid, Ishaq ibn Ali, a fost ucis la Marrakech în aprilie 1147 sub loviturile califatului Almohad, care i-a înlocuit ca o dinastie dominantă atât în Maroc, cât și în Al-Andalus.

Etimologie

[modificare | modificare sursă]

Termenul „Almoravid” provine din arabă „al-Murābiṭ” (المرابط), prin intermediul spaniolului almorávide.[1]

În arabă, „al-Murābiṭ” înseamnă literal „cel care leagă”, dar în sens figurat înseamnă „cel pregătit pentru luptă într-o fortăreață”. Termenul este legat de noțiunea de ribaṭ (رِباط), o mănăstire-fortăreață de frontieră din Africa de Nord, provenind din rădăcina r-b-ṭ (ربط „rabaṭ”: a lega, a uni sau رابط „rābaṭa”: a sta în tabără).[2][3]

Numele „Almoravid” a fost asociat cu o școală de drept malikită numită „Dar al-Murabitin”, fondată în Sus al-Aqsa (în Marocul de astăzi) de un savant numit Waggag ibn Zallu. Ibn Zallu l-a trimis pe studentul său Abdallah ibn Yasin să predice islamul malikit berberilor Sanhaja din Adrar (în Mauritania de astăzi). Astfel, numele almoravizilor provine de la adepții Dar al-Murabitin, „casa celor uniți în cauza lui Dumnezeu”.[4]

Nu este clar exact când sau de ce almoravizii au adoptat această denumire. Al-Bakri, scriind în 1068, înainte de apogeul lor, îi numea deja al-Murabitun, dar nu explică motivele. Scriind trei secole mai târziu, Ibn Abi Zar a sugerat că numele a fost ales devreme de Abdallah ibn Yasin, deoarece, confruntându-se cu rezistență din partea berberilor Gudala din Adrar (Mauritania), acesta a luat un grup restrâns de adepți pentru a construi un ribat improvizat (mănăstire-fortăreață) pe o insulă din larg (posibil insula Tidra, în Golful Arguin).[5] Ibn Idhari a scris că denumirea a fost sugerată de Ibn Yasin în sensul de „perseverență în luptă”, pentru a ridica moralul după o bătălie deosebit de grea în valea Draa, în jurul anului 1054, în care au suferit pierderi importante.

Indiferent de explicația corectă, se pare sigur că denumirea a fost aleasă chiar de almoravizi, parțial cu scopul conștient de a evita identificările tribale sau etnice.[6]

Numele ar putea fi legat și de ribat-ul lui Waggag ibn Zallu din satul Aglu (lângă actualul Tiznit), unde viitorul lider spiritual almoravid, Abdallah ibn Yasin, și-a primit formarea inițială. Biograful marocan din secolul al XIII-lea Ibn al-Zayyat al-Tadili și, înaintea lui, Qadi Ayyad din secolul al XII-lea, notează că centrul de învățare al lui Waggag era numit Dar al-Murabitin („Casa almoravizilor”), ceea ce ar fi putut inspira alegerea numelui de către Ibn Yasin pentru mișcare.[7][8]

Emblemă

[modificare | modificare sursă]
Steaguri negre ridicate în Bătălia de la Sagrajas (ilustrație din 1899 de Alfredo Roque Gameiro)

Almoravizii au adoptat standardul negru, atât pentru a conferi un caracter religios mișcării lor politice și militare, cât și pentru a-și demonstra legitimitatea religioasă și politică, care era evidențiată prin legătura lor cu Califatul Abbasid. Potrivit unor autori, culoarea neagră marca „lupta împotriva impietății și erorii”, fiind considerată totodată o reprezentare a drapelului profetului Mahomed.[9] Totuși, majoritatea surselor indică o afiliere clară cu califii abbasizi, considerați autoritatea religioasă și seculară supremă a islamului sunit. Istoricul Tayeb El-Hibri scrie:[10]

De departe din Maghreb, un emisar al almoravidului Ali bin Yusuf bin Tashfin a venit la Bagdad în 498/1104 declarând loialitate față de abbasizi, anunțând adoptarea oficială a culorii negre abbaside pentru bannere și primind titlul Amir al-Muslimin wa Nasir „Amir al-Mu’minin” (prinț al musulmanilor și ajutor al Comandantului Credincioșilor).

Astfel, almoravizii au adoptat toate simbolurile abbasizilor, inclusiv culoarea neagră (al-aswad), care avea să facă parte din viața socială și culturală a triburilor almoravide atât în timp de pace, cât și în timp de război. Triburile din deșert Lamtuna și Massufa au adoptat culoarea neagră pentru vălul lor atunci când îl înfășurau în jurul capului,[11] precum și pentru steagurile de război în bătăliile lor din Al-Andalus.[12]

Mai târziu, steagul negru avea să fie atestat în ciocniri și răscoale care opuneau mișcările almoravide și almohade. Almohazii au adoptat steagul alb împotriva autorității almoravide,[13] în timp ce marile rebeliuni anti-almohade declanșate de Banu Ghaniya în Maghreb și de Hudizi în Al-Andalus au confirmat afilierea lor la abbasizi în același mod în care o făcuse și mișcarea almoravidă timpurie.[14][15]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ↑ „Almoravid | Definition of Almoravid by Lexico” (în engleză). Lexico Dictionaries | English. Arhivat din original la . Accesat în .
  2. ↑ Nehemia Levtzion, „Abd Allah b. Yasin și almoravizii”, în: John Ralph Willis, Studies in West African Islamic History, p. 54.
  3. ↑ P. F. de Moraes Farias, „Almoravizii: unele întrebări privind caracterul mișcării”, în Bulletin de l'IFAN, seria B, 29: 3–4 (794–878), 1967.
  4. ↑ Messier, Ronald A. (), The Almoravids and the Meanings of Jihad (în engleză), ABC-CLIO, ISBN 978-0-313-38590-2, accesat în
  5. ↑ Relatarea lui Ibn Abi Zar este tradusă în: Nehemia Levtzion și J. F. P. Hopkins (ed.), Corpus of Early Arabic Sources for West African History (2000), University of Ghana, pp. 239 și următoarele. Pentru identificarea ipotetică a ribat-ului, vezi P. F. de Moraes Farias (1967).
  6. ↑ Mujadžević, Dino, Ibrahim Pečevija. Osmanski povjesničar Hrvatske i Bosne i Hercegovine, accesat în
  7. ↑ Ibn al-Zayyat (1220). التشوف إلى معرفة رجال التصوف [Looking to know the men of Sufism]. p. 89.
  8. ↑ Qadi Ayyad. ترتيب المدارك وتنوير المسالك لمعرفة أعلام مذهب مالك [Biographies of Eminent Maliki Scholars]. pp. 839–840.
  9. ↑ Bel, Alfred (), Les Benou Ghânya: derniers représentants de l'empire Almoravide et leur lutte contre l'empire Almohade (în franceză), E. Leroux, accesat în
  10. ↑ El-Hibri, Tayeb (), The Abbasid Caliphate: A History (în engleză), Cambridge University Press, ISBN 978-1-107-18324-7, accesat în
  11. ↑ Būtshīsh, Ibrāhīm al-Qādirī; القادري, بوتشيش، إبراهيم (), المغرب والأندلس في عصر المرابطين: المجتمع، الذهنيات، الأولياء (în arabă), دار الطليعة،, accesat în
  12. ↑ The Chronicle of Ibn Al-Athir for the Crusading Period from Al-Kamil Fi'l-Ta'rikh (în engleză), Ashgate Publishing, Ltd., , ISBN 978-0-7546-6951-7, accesat în
  13. ↑ Dollfus, Lucien (), Études sur le moyen âge espagnol (în franceză), E. Leroux, accesat în
  14. ↑ محمد, حسن، (), المدينة و البادية بإفريقية في العهد الحفصي (în arabă), جامعة تونس الأولى، كلية العلوم الانسانية و الاجتماعية،, ISBN 978-9973-922-48-9, accesat în
  15. ↑ Boloix-Gallardo, Bárbara (), A Companion to Islamic Granada (în engleză), BRILL, ISBN 978-90-04-42581-1, accesat în

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Mones, H. (1988), "The conquest of North Africa and Berber resistance", in M. Elfasi, ed., General History of Africa, Africa from the Seventh to the Eleventh Century, UNESCO. 1992 edition, Ch. 9, p. 224-46.
  • Moraes Farias, P. F. de (1967), "The Almoravids: Some Questions Concerning the Character of the Movement", Bulletin de l’IFAN, series B, 29:3-4, pp. 794–878.
  • Article incorporates text from a publication now in the public domain: Chisholm, Hugh, ed. (1911). "Almoravides" . Encyclopædia Britannica. 1 (11th ed.). Cambridge University Press. pp. 717–718.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Dinastia_Almoravid&oldid=17721232