Ultimul său avatar

A activat pe Wikipedia aproape 12 ani și a decedat în primăvara anului 2024. Nu a fost dintre cei care se pot lăuda cu mii de editări, dar contribuțiile sale au fost la obiect.

Deși nu a fost extrem de activ pe Wikipedia în limba română și a preferat contribuțiile în limba sa maternă, aici și la Commons a contribuit în principal cu informații și imagini despre arealul transilvănean, a semnalat și a corectat erori și a ajutat câte un pic la construirea Wikipediei pe care o știm. RIP!

„Fiecare lumânare mică de ceară ne învață că merită să arzi până la capăt pentru puțină lumină și căldură, pentru că lumina lucrurilor mici este cea care ne luminează viața!”

Andrei Filotti (Afil)

modificare
Andrei Filotti în 1952

Wikipedistul Andrei Filotti (n. 1930, București, România – d. 2024, Arlington, Virginia, SUA) a fost un inginer hidroenergetician, fiu al diplomatului Eugen Filotti. A avut contribuții majore în gospodărirea apelor în România, dar și în alte țări sub egida Organizației Națiunilor Unite.

Andrei Filotti a fost unul din pionierii Wikipediei române, contribuind timp de 18 ani, între 5 septembrie 2006 și 28 august 2024, totalul contribuțiilor sale la versiunea în limba română fiind în număr de 104 412 de editări și 4 479 de acțiuni administratoriale. A fost unul dintre cei mai longevivi administratori ai versiunii în limba română – preluând această responsabilitate în 2007.A A fost unul din wikipediștii-cheie în dezvoltarea rețelei de articole despre localităților României și și-a utilizat cunoștințele sale de gospodărire a apelor pentru a transpune întreaga rețea națională de ape a României, în articole aferente, astfel încât informațiile să fie ușor accesibile întreg domeniului public.