Sari la conținut

Nippon Kaigi

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Conferința Japoniei
日本会議
Nippon Kaigi
Oameni-cheie
ConducătorTomohiko Taniguchi
Secretar generalYuzo Kabashima
Fondator(i)Koichi Tsukamoto
Date
Înființat30 mai 1997; acum 29 ani, 4 luni și 12 zile (1997-05-30)
SediuVort Aobadai II, Aobadai, Meguro, Tokyo
Număr de membri (2020, estimări)c. 38.000 – 40.000[1]
Format dinNihon wo mamoru Kokumin Kaigi and Nihon wo mamoru Kai
Informații
Ideologie oficială
Poziție politicăExtrema dreaptă[22]
AfilieriAsociația Națională de Prietenie a Legiuitorilor Nippon Kaigi
Prezență online
nipponkaigi.org
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Nippon Kaigi (日本会議? lit. 'Conferința Japoniei')[23] este cea mai mare organizație neguvernamentală și grup de lobby din Japonia.[24] Este, de asemenea, o organizație ultraconservatoare[25] și ultranaționalistă.[26] A fost fondată în 1997 și numără aproximativ între 38.000 și 40.000 de membrii din 2020.[31]

Organizația își descrie obiectivele ca fiind de a „schimba conștiința națională postbelică bazată pe viziunea Tribunalului de la Tokyo asupra istoriei ca o problemă fundamentală” și de a revizui Constituția actuală a Japoniei,[32] în special articolul 9 care interzice menținerea unei armate permanente.[33] Grupul își propune, de asemenea, să promoveze „educația patriotică” și o interpretare naționalistă a șintoismului de stat, opinii negaționiste cu privire la cel de-Al Doilea Război Mondial și susține vizitele oficiale la Templul Yasukuni ale miniștrilor japonezi.[34][35][36][37] De asemenea, neagă faptul că femeile de consolare, recrutate de Japonia în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, au fost obligate să muncească.

Grupul are o influență semnificativă în politica japoneză. Mulți miniștri și prim-miniștri actuali și foști au fost membri, inclusiv Sanae Takaichi,[38] Shigeru Ishiba,[39] Tarō Asō, Shinzō Abe și Yoshihide Suga.[40][41] După cum a spus Hideaki Kase, un membru influent al Nippon Kaigi, „Suntem dedicați cauzei noastre conservatoare. Suntem monarhiști. Suntem pentru revizuirea constituției. Suntem pentru gloria națiunii.”[42]

Obiective

[modificare | modificare sursă]

Nippon Kaigi a descris șase obiective oficiale ale organizației astfel:[43]

  1. „O frumoasă suveranitate tradițională pentru viitorul Japoniei” (美しい伝統の国柄を明日の日本へ): Promovarea unui sentiment de unitate japoneză și stabilitate socială, bazat pe Casa Imperială și pe istoria, cultura și tradițiile comune ale poporului japonez, inclusiv prin desemnarea limbii japoneze ca limbă oficială a națiunii.
  2. „O nouă constituție potrivită pentru noua epocă” (新しい時代にふさわしい新憲法を): Restabilirea drepturilor la apărare națională, rectificarea dezechilibrului dintre drepturi și obligații, consolidarea accentului pus pe sistemul familial și relaxarea separării dintre religie și stat.
  3. „Politici care protejează reputația statului și viețile cetățenilor” (国の名誉と国民の命を守る政治を): Abordarea pierderii interesului public față de politică și guvernare prin adoptarea unei poziții mai agresive în dezbaterile istorice și în gestionarea crizelor.
  4. „Crearea unei educații care să promoveze un sentiment de identitate japoneză” (日本の感性をはぐくむ教育の創造を): Abordarea diverselor probleme care apar în sistemul educațional japonez (bullying, prostituția etc.) și instituirea respectului pentru drapelul și imnul național al Japoniei, precum și pentru istoria, cultura și tradițiile naționale.
  5. „Contribuția la pacea mondială prin întărirea securității naționale” (国の安全を高め世界への平和貢献を): Consolidarea puterii de apărare japoneze pentru a contrabalansa China, Coreea de Nord, Rusia și alte puteri ostile și comemorarea morților din război ai Japoniei.
  6. „Prietenia cu lumea, legată de un spirit de coexistență și prosperitate reciprocă.” (共生共栄の心でむすぶ世界との友好を): Construirea unor relații de prietenie cu țări străine prin programe de schimb social și cultural.

Nippon Kaigi consideră că „Japonia ar trebui aplaudată pentru eliberarea unei mari părți a Asiei de Est de puterile coloniale occidentale; că tribunalele pentru crime de război de la Tokyo din 1946–1948 au fost ilegitime; și că uciderile comise de trupele imperiale japoneze în timpul masacrului de la Nanjing din 1937 au fost exagerate sau fabricate”.[a][27][44][45] Grupul apără cu vehemență revendicarea Japoniei în disputa sa teritorială asupra Insulelor Senkaku cu China și neagă faptul că Japonia a forțat femeile de consolare să rămână sclave sexuale în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.[27] Nippon Kaigi se opune feminismului, drepturilor LGBT și Legii egalității de gen din 1999.[33] A lucrat în mod specific pentru a se opune legalizării căsătoriei între persoane de același sex în Japonia.[46] De asemenea, dorește să restabilească statutul divin al împăratului Japoniei, să pună locul femeilor în societate în casă și să plaseze ordinea publică mai presus de libertățile civile.[47]

Istorie

[modificare | modificare sursă]

Nippon Kaigi a fost fondată în 1997 în urma fuziunii între două grupări ale căror agende includea și revizuirea constituției:

  • Nihon wo mamoru Kokumin Kaigi (Conferința Națională pentru Apărarea [sau Protejarea] Japoniei, fondată în 1981) a inclus mulți veterani ai Armatei și Marinei Imperiale Japoneze și a publicat propriul proiect de reformă constituțională în 1994. Predecesorul său a fost Gengo Houseika Jitsugen Kokumin Kaigi (Conferința Națională pentru Implementarea Legislației Anului Regal, fondată în 1978).
  • Nihon wo mamoru Kai (Societatea pentru Protecția Japoniei, fondată în 1974), care cuprindea mai multe culte șintoiste și religioase.[32][48][49]

Toshiro Mayuzumi, liderul Nihon wo mamoru Kokumin Kaigi, a fost o figură esențială în fuziune și urma să devină primul președinte al Nippon Kaigi, dar a murit de boală pe 10 aprilie 1997, cu puțin timp înainte de prima întâlnire a noii organizații din mai 1997.[50] Funcția de președinte fondator i-a revenit lui Koichi Tsukamoto, fondatorul producătorului japonez de textile Wacoal.[28] Yuzo Kabashima, secretarul general al Nippon Kaigi, a înființat în 1977 o organizație soră, Nihon Seinen Kyogikai, care are sediul central în aceeași clădire ca și Nippon Kaigi și acționează ca secretariat al organizației.[51]

Organizația a înregistrat un succes remarcabil de rapid în stabilirea unor legături puternice în cadrul organizației și în adoptarea unei legislații congruente cu obiectivele grupului. În 1999, Dieta a recunoscut în sfârșit oficial Kimigayo drept imnul național al Japoniei și Hi no Maru drept drapelul național al Japoniei. După adoptarea legislației, în anii următori, Ministerul Educației și comitetele educaționale prefecturale, cum ar fi cele ale guvernatorului de la Tokyo, Shintaro Ishihara, au emis linii directoare care îi obligă pe profesorii de școală să respecte proceduri specifice privind aceste simboluri naționale în contextul educațional.[52]

Organizare și membrii

[modificare | modificare sursă]

Nippon Kaigi revendică 40.000 de membri individuali, 47 de filiale prefecturale și aproximativ 230 de filiale locale.[53] Site-ul web al organizației enumeră membrii în funcție de vechimea lor în cadrul organizației, condusă de un președinte secundat de vicepreședinți și un grup de „consilieri”, inclusiv preoți șintoiști care conduc altare cheie, unii dintre ei aparținând familiei imperiale.

În urma remanierii din 2014, 15 dintre cei 19 membri ai celui de-al Treilea Cabinet Abe, inclusiv prim-ministrul însuși (în calitate de „consilier special”), au fost membri ai Nippon Kaigi.[40] Printre membri, foști membri și afiliați s-au numărat nenumărați legislatori, mulți miniștri și câțiva prim-miniștri, inclusiv Sanae Takaichi, Tarō Asō, Shinzō Abe și Yoshihide Suga. Fratele lui Abe, Nobuo Kishi, este, de asemenea, membru al grupului Nippon Kaigi din Dietă.[40] Fostul său președinte, Toru Miyoshi, a fost fostul președinte al Curții Supreme a Japoniei.[27]

După ce a militat activ pentru candidații Partidului Liberal Democrat (PLD) în iulie 2016, Nippon Kaigi a militat pentru revizuirea constituțională în septembrie 2016.[54]

Președinție

[modificare | modificare sursă]
Lista președinților
An Nume Perioadă A ocupat funcția timp de
1997 Koichi Tsukamoto 1997–1998 1 an
1998 Kosaku Inaba 1998–2001 3 ani
2001 Toru Miyoshi 2001–2015 14 ani
(președinte onorific)
2015 Tadae Takubo⁠(ja)[traduceți] 2015–2024 9 ani
2025 Tomohiko Taniguchi⁠(ja)[traduceți] 2025–prezent –

Critici

[modificare | modificare sursă]

Jurnalistul Norimitsu Onishi afirmă că organizația promovează o renaștere a valorilor Imperiului Japonez.[55] Tamotsu Sugano, autorul lucrării de succes despre grup, Research on Nippon Kaigi (日本会議の研究?), o descrie ca pe o mișcare democratică ca metodă, dar cu intenția de a examina egalitatea de gen, de a restabili valorile patriarhale/familiale și de a readuce Japonia la o constituție de dinainte de război, care nu este nici democratică, nici modernă.[56] Pe ​​6 ianuarie 2017, vânzarea cărții a fost interzisă de o instanță districtuală pentru defăimare,[57][58] în așteptarea eliminării părții ofensatoare; o ediție digitală revizuită a continuat să fie vândută.[59] Vânzările au fost reluate în luna martie a acelui an, când instanța a permis apariția unei ediții revizuite cu 36 de caractere șterse.[60]

Muneo Narusawa, editorul revistei Friday Weekly (週刊金曜日 Shūkan Kin'yōbi?) spune că, în paralel cu negaționismul istoric, organizația evidențiază adesea fapte istorice care înfățișează Japonia ca o victimă, cum ar fi bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki, declarația sovietică de război, invazia din Manciuria și răpirile de cetățeni japonezi de către nord-coreeni. Fostul ministru al educației Hakubun Shimomura, secretarul general al Grupului de discuții al membrilor Dietei Nippon Kaigi (日本会議国会議員懇談会 Nippon Kaigi Kokkai Giin Kondankai?) pledează pentru educația patriotică și se opune unei „viziuni masochiste a istoriei”.[61][62]

Hankyoreh, un ziar liberal din Coreea de Sud, a denunțat naționalismul de dreapta condus de Shinzo Abe și Nippon Kaigi drept „naționalism anticoreanean” în rubrica sa în limba engleză.[63] Gabriel Rodriguez, în Jacobin, o revistă americană de stânga, a scris că PLD și Nippon Kaigi poartă moștenirea fascismului japonez.[64]

Note

[modificare | modificare sursă]

Referințe

[modificare | modificare sursă]
  • Shibuichi Daiki; "Japan Conference (Nippon Kaigi): an Elusive Conglomerate"; East Asia, Vol. 34 (2017), Nr. 3, S. 1–18
  • Tawara Yoshifumi; "What is the Aim of Nippon Kaigi, the Ultra-Right organisation that Supports Japan's Abe Administration?"; Japan Focus, Volume 15 (2017), Issue 21, Number 1 (Volltext)
  • Tawara Yoshifumi; 日本会議の全貌: 知られざる巨大組織の実態 [Outlook of Nippon Kaigi: Actual Situation of Unknown Big organisation]; T. 2016 (Kadensha); ISBN: 9784763407818
  • Yamaguchi Tomomi; in: Shūkan Kin'yōbi, Narusawa Mueno ed., 日本会議と神社本庁[Nippon Kaigi and Association of Shinto Shrines]Tokyo 2016 (Kin'yōbi); ISBN: 9784865720105
  1. 1 2 Wingfield-Hayes, Rupert (). „VJ Day: A WW2 hero and a reckoning with Japan's past”. BBC News. Accesat în .
  2. ↑ „In rare move, court suspends publication of best-seller on Abe-linked conservative lobby group”. The Japan Times. Kyodo. . Accesat în . A Tokyo court has ordered a publisher to suspend publication of a best-selling nonfiction book detailing links between the conservative Japan Conference (Nippon Kaigi) lobby and a religious group, saying it contains defamatory information.
  3. ↑ Newsham, Grant (). „Japan's conservative Nippon Kaigi lobby: Worth worrying about?”. Asia Times. Tokyo. Accesat în . TOKYO–The recent spate of western media articles on Nippon Kaigi – a conservative Japanese lobbying group (and somewhat akin to a "Political Action Committee" in America) associated with Prime Minister Abe — suggests Japan is heading for a police state, and soon afterwards will be looking overseas for somewhere to invade.
  4. ↑ White, Stanley; Kajimoto, Tetsushi (). „Japan PM, finance minister under fire over suspected cover-up of cronyism”. Reuters. Tokyo. Accesat în . Also removed was a reference to ties by Abe and Aso to a conservative lobby group, Nippon Kaigi.
  5. ↑ [2][3][4]
  6. ↑ Fitzpatrick, Michael; Segawa, Makiko. „Shinzo Abe's killing brings to light Japan's unseen world of shadowy cults, healers and religious lobbyists”. i news. Accesat în .
  7. ↑ Mark, Craig (). „Who will replace Yoshihide Suga as Japan's prime minister? Here's a rundown of the candidates”. The Conversation. Accesat în . She is a member of the ultranationalist Nippon Kaigi organisation, which aims to restore the emperor to divine status, keep women at home, prioritise public order over civil liberties and rebuild Japan's armed forces.
  8. ↑ Steinbock, Dan (). „Japan's "Comfort Women": Asian Protests and Imperial Japan's Sexual Slavery”. Foreign Policy Journal. Accesat în . He belongs to the ultranationalist Nippon Kaigi, which seeks to re-militarize Japan and to revive Imperial Japan and which, among other things, vehemently denies Japan's "comfort women" history during World War II.
  9. ↑ „The Conversation: Assassination of Shinzo Abe leaves Japan reeling”. New Zealand Herald. . Accesat în .
  10. ↑ Arudou, Debito (). „For Abe, it will always be about the Constitution”. The Japan Times. Accesat în .
  11. ↑ [7][8][9][10]
  12. ↑ Yamaguchi, Tomomi (). „Revisionism, Ultranationalism, Sexism: Relations Between the Far Right and the Establishment Over the 'Comfort Women' Issue”Necesită abonament cu plată. Social Science Japan Journal. 21 (2): 193–212. doi:10.1093/ssjj/jyy014. Accesat în .
  13. ↑ Larsson, Ernils (). „Abe's cabinet reshuffle reflects growing influence of the religious right”. East Asia Forum. Accesat în .
  14. ↑ [12][13]
  15. ↑ Myles Carroll, ed. (). The Making of Modern Japan: Power, Crisis, and the Promise of Transformation. Brill Publishers. p. 205. ISBN 9789004466531. ... high degree of grassroots support from a number of nationalist and militaristic social groups such as the War Bereaved Association and Nippon Kaigi, ...
  16. ↑ Sohn, Yul; Pempel, T. J., ed. (). Japan and Asia's Contested Order: The Interplay of Security, Economics and Identity. Springer Science+Business Media. p. 148. ISBN 9789811302565 – via Google Books. the reactionary group Nippon Kaigi (Japan Conference)—has been waging war over its shared past with China and South Korea on battlegrounds ranging from Yasukuni Shrine to the United Nations Educational, Scientific and Cultural organisation (UNESCO).
  17. ↑ „Could Japan soon have a female leader? Sanae Takaichi emerges as a contender”. The Japan Times. . Accesat în . Both have served as members of a nonpartisan group of lawmakers supporting far-right organisation Japan Conference (Nippon Kaigi).
  18. ↑ Steinbock, Dan (). „Fruity Indo-Pacific Politics: Or How Kishi Met Lorenzana – Analysis”. Eurasia Review. Accesat în .
  19. ↑ Yoshio Sugimoto, ed. (). An Introduction to Japanese Society. Cambridge University Press. p. 242. ISBN 9781108724746. ... Nippon Kaigi Parts of the Japanese establishment have ties with a large far-right voluntary organisation, Nippon Kaigi (Japan Conference), whose ranks include grassroots members across the nation as well as national and local ...
  20. ↑ Michael W. Apple, ed. (). Global Crises, Social Justice, and Education. Routledge. p. 69. ISBN 9781135172787. In 1997 nationalist intellectuals, politicians and religious leaders formed the largest far-right advocacy group, Japan Conference (Nippon kaigi), formed as a result of the merger between the two ...
  21. ↑ The Passenger, ed. (). The Passenger: Japan. Europa Editions. ISBN 9781609456429. Every year far-right nationalist groups – including Nippon Kaigi – private citizens and government officials visit the Yasukuni Shrine. Many wear uniforms or clothing linked to the Imperial Army and display the Japanese imperial flag.
  22. ↑ [17][18][19][20][21]
  23. 1 2 3 „Right side up”. The Economist. .
  24. ↑ Nippon Kaigi: Empire, Contradiction and Japan's Future Arhivat în , la Wayback Machine.. Asia-Pacific Journal. Author – Sachie Mizohata. Published 1 November 2016. Retrieved 12 January 2020.
  25. ↑
  26. 1 2 Yoshio Sugimoto, ed. (). An Introduction to Japanese Society. Cambridge University Press. p. 242. ISBN 9781108724746. Parts of the Japanese establishment have ties with a large far-right voluntary organisation, Nippon Kaigi (Japan Conference), whose ranks include grassroots members across the nation as well as national and local politicians...
  27. 1 2 3 4 5 Norihiro Kato (). „Tea Party Politics in Japan”. New York Times. Arhivat din original la .
  28. 1 2 „国民運動の歩み « 日本会議”. www.nipponkaigi.org.
  29. ↑ Matthew Penney, Abe Cabinet – An Ideological Breakdown, The Asia-Pacific Journal: Japan Focus. 28 January 2013
  30. ↑ Salmon, Andrew (). „Japan's deep-right has more tongue than teeth”. Asia Times. Accesat în .
  31. ↑ [1][23][27][28] The group influences the legislative and executive branches of the Japanese government through its affiliates.[27][29] Former prime minister and LDP President, Shinzo Abe, served as a special advisor to the group's parliamentary league.[23] The group's membership includes grassroots activists as well as national and local politicians; with most of its active members being retired men over 60 years of age as the organisation has faced difficulty attracting young people.[26][30]
  32. 1 2 "The Quest for Japan's New Constitution: An Analysis of Visions and Constitutional Reform Proposals 1980–2009" p.75 (Christian G. Winkler, Routledge Contemporary Japan Series, 2011)
  33. 1 2 "Politics and pitfalls of Japan Ethnography" – page 66 – Routledge (18 June 2009) – Edited by Jennifer Robertson
  34. ↑ Mullins, Mark R. (2012). The Neo-Nationalist Response to the Aum Crisis, Japanese Journal of Religious Studies 39 (1), 110–112
  35. ↑ about Nippon Kaigi (Japanese)
  36. ↑ Rightist ministers make up 80% of Abe Cabinet, Japan Press Weekly – 5 January 2012
  37. ↑ Daiki Shibuichi (2008). Japan's History Textbook Controversy, Electronic Journal of Contemporary Japanese Studies, Discussion Paper 4
  38. ↑ „All about Sanae Takaichi, ultranationalist Abe protégé, now Japan's first woman PM”. The Indian Express. . Accesat în .
  39. ↑ Mark, Craig (). „Who is Fumio Kishida, Japan's new prime minister?”. The Conversation (în engleză). Accesat în .
  40. 1 2 3 "Abe's reshuffle promotes right-wingers" (Korea Joongang Daily – 2014/09/05)
  41. ↑ „Ishiba cannot rival Abe for Japan leadership yet”Necesită abonament cu plată. Oxford Analytica Daily Brief Service. Emerald Expert Briefings. oxan-db (oxan-db). . doi:10.1108/OXAN-DB223607. Accesat în .
  42. ↑ „By Linda Sieg”. Oneindia. .
  43. ↑ „日本会議がめざすもの « 日本会議”. www.nipponkaigi.org. Accesat în .
  44. ↑ „Japan-U.S. Relations: Issues for Congress” (PDF). Congressional Research Service. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
  45. ↑ Chanlett-Avery, Emma; Cooper, William H.; Manyin, Mark E.; Rinehart, Ian E. (). „Japan–U.S. Relations: Issues for Congress” (PDF). Congressional Research Service. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
  46. ↑ Craft, Lucy (). „For Japan's LGBTQ couples, Tokyo "partnership certificates" are a small step toward equal marriage rights”. CBS News. Accesat în .
  47. ↑ Mark, Craig (). „Who will replace Yoshihide Suga as Japan's prime minister? Here's a rundown of the candidates”. The Conversation. Accesat în .
  48. ↑ „日本会議とは « 日本会議”. www.nipponkaigi.org.
  49. ↑ "Japan's History Textbook Controversy – Social Movements and Governments in East Asia, 1982–2006" – Daiki Shibuichi – 4 March 2008 – ejcjs
  50. ↑ Katayama, Morihide (). „「日本会議」誕生の知られざるキーパーソン・黛敏郎” [The unknown key figure in the birth of the "Nippon Kaigi": Toshiro Mayuzumi]. Gentosha plus. Gentosha. Accesat în .
  51. ↑ Mizohata, Sachie (). „Nippon Kaigi: Empire, Contradiction, and Japan's Future”. The Asia Pacific Journal: Japan Focus. Accesat în .
  52. ↑ Mullins, Mark R. (). „The Neo-Nationalist Response to the Aum Crisis: A Return of Civil Religion and Coercion in the Public Sphere?”. Japanese Journal of Religious Studies. 39 (1): 99–125. ISSN 0304-1042. JSTOR 41495891.
  53. ↑ .Pushed by conservatives, 19 assemblies pass statements urging constitutional revision Arhivat în , la Wayback Machine. Asahi Shimbun 1 August 2014
  54. ↑ „PUSHING REVISION: Nippon Kaigi sent staffers to help struggling LDP candidates”. The Asahi Shimbun. . Arhivat din original la .
  55. ↑ N. Onishi – New York Times, 17 December 2006, Japan Rightists Fan Fury Over North Korea Abductions
  56. ↑ Tamotsu Sugano (). 日本会議の研究 [Research on Nippon Kaigi]. Fusosha. p. 297.
  57. ↑ „「日本会議の研究」販売差し止め 地裁が扶桑社に命令” ["Research on Nippon Kaigi" banned of sales, District court ordered Fusosha]. Asahi Shimbun. . Arhivat din original la . Accesat în .
  58. ↑ „In rare move, court suspends publication of best-seller on Abe-linked conservative lobby group”. The Japan Times. .
  59. ↑ Shizuoka Shimbun staff (). „「日本会議の研究」修正版販売へ 差し止め決定受け扶桑社”. Shizuoka Shimbun. Arhivat din original la . Accesat în .
  60. ↑ Shizuoka Shimbun staff (). „日本会議本、出版認める 東京地裁、判断を一転” [District court allowed sales to Fusosha]. Shizuoka Shimbun. Arhivat din original la . Accesat în .
  61. ↑ Muneo Narusawa, "Abe Shinzo: Japan's New Prime Minister a Far-Right Denier of History", The Asia-Pacific Journal, Vol 11, Issue 1, No. 1, 14 January 2013
  62. ↑ The Economist of Britain on 5 January 2013. Cited in: William L. Brooks (2013), Will history again trip up Prime Minister Shinzo Abe? The Asahi Shimbun, 7 May 2013
  63. ↑ „How Abe and the ruling class of Japan have stirred up anti-Korean nationalism”. The Hankyoreh. . Accesat în .
  64. ↑ „No, Japan Should Not Remilitarize”. Jacobin magazine. . Accesat în . Carrying the legacy of Japanese fascism, the LDP (particularly Nippon Kaigi) is the knowing driver of both this growing racism and nationalism and Japan's swelling military fervor. The synthesis of remilitarization with reactionary politics is embodied in the party's longtime leader, Shinzō Abe, Japan's longest-serving prime minister, who retired only last year due to his declining health.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Nippon_Kaigi&oldid=17823337