Educația în România

Educația în România

Structura sistemului național de educație
Bugetul național pentru educație (2026)
Buget	2,8% din PIB (țintă de 6% din PIB neatinsă în trecut) 57,3 miliarde de lei / 10,94 miliarde de €
Detalii generale
Limbi primare	Limba română
Tip sistem	Centralizat
Alfabetizare (2021, raportat la 19 milioane de locuitori)
Bărbați	99,0% (literație funcțională estimată: 57,42%); (competențe digitale estimate: 32,21%)
Femei	99,3% (literație funcțională estimată: 55,91%); (competențe digitale estimate: 31,36%)
Înscriere (2024–2025)
Total	3.485.600
Primar	1.589.000 (aprox.)
Secundar	763.000 (aprox.)
Cadre didactice (2025–2026): preuniversitar 219.942, universitar 27.590, respectiv 247.532 în întregul sistem educațional. Absolvenți (2024–2025, cele mai recente date disponibile în 2026): preuniversitar 353.900, universitar 135.900, respectiv 489.800 în total.

Sistemul educațional din România cuprinde învățământul preuniversitar și învățământul superior, reglementate în principal prin Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și Legea învățământului superior nr. 199/2023. Potrivit Legii nr. 198/2023, învățământul preuniversitar este organizat pe niveluri și cuprinde educația timpurie (învățământul antepreșcolar și preșcolar), învățământul primar, învățământul gimnazial, învățământul liceal și învățământul postliceal.

Învățământul obligatoriu din România include grupa mijlocie și mare din învățământul preșcolar (copii cu vârste cuprinse între 4 și 6 ani), precum și clasele din învățământul primar, gimnazial și liceal. Începând cu 2030, și grupa mică (3-4 ani) va deveni obligatorie, extinzând durata educației preșcolare obligatorii la trei ani. Această măsură este menită să îmbunătățească accesul la educație și să pregătească mai bine copiii pentru parcursul școlar ulterior.

Învățământul superior este structurat conform Procesului Bologna pe trei cicluri de studii: de licență, de masterat și de doctorat. Astfel, diplomele obținute în România, sunt recunoscute în întreaga Arie Europeană a Învățământului Superior (EHEA).

Istorie

Vezi și: Istoria educației în România.

Origini și evoluție timpurie

Primele forme organizate de educație pe teritoriul României au apărut în perioada antică, fiind atestate prin existența unor gimnazii în cetățile grecești de pe țărmul Dobrogei (precum cel de la Histria, atestat din secolul al II-lea î.Hr.), unde se predau scrisul, cititul, matematica și poezia homerică sub îndrumarea unui gimnaziarh. În perioada medievală, învățământul a avut un caracter preponderent religios, primele școli confesionale în limba latină fiind înființate pe lângă episcopii (precum cea de la Cenad, atestată în 1028, sau cele de la Oradea și Alba Iulia).

Tranziția către învățământul în limba română s-a realizat treptat, un rol important avându-l introducerea tiparului de către Diaconul Coresi la Brașov în secolul al XVI-lea și fondarea primei școli superioare în limba română la Făgăraș (1657) de către Zsuzsanna Lorántffy. În Țara Românească și Moldova, învățământul superior a debutat prin fondarea Academiei Domnești de la București (1694) de către Constantin Brâncoveanu și a celei de la Iași (1707), având ca limbă de predare greaca. Sistemul a început să fie reglementat instituțional prin Așezământul școlar al lui Alexandru Ipsilanti (1776), care a introdus salarizarea cadrelor didactice și primele burse pentru elevii fără posibilități materiale.

Modernizarea și naționalizarea învățământului au luat avânt după 1821: Gheorghe Asachi a organizat primele cursuri de inginerie în limba română la Iași (1813), iar Gheorghe Lazăr a fondat școala de la Sfântul Sava (1818). După Revoluția de la 1848, bazele învățământului universitar modern au fost puse prin transformarea vechilor academii în primele universități ale țării: Universitatea din Iași (1860) și Universitatea din București (1864).

Perioada precomunistă (1864–1947)

Petrache Poenaru, organizator al primelor școli publice sătești.

Spiru Haret, reformator al învățământului modern.

Primele baze ale învățământului public modern au fost puse în perioada regulamentară prin activitatea pedagogică și administrativă a lui Petrache Poenaru, numit în 1832 director al Eforiei Școalelor Naționale din Țara Românească, rol din care a coordonat organizarea primelor școli publice sătești, redactarea de manuale și dezvoltarea rețelei școlare primare.

Educația obligatorie a fost instituționalizată pentru prima dată în 1864 sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza, când patru ani de școală primară au devenit obligatorii și gratuite pentru toți copiii. În ciuda cadrului legal, lipsa infrastructurii, a fondurilor și a cadrelor didactice a menținut o rată ridicată a analfabetismului în deceniile următoare. Deși un prim decret din 1859 prevedea înființarea unor noi instituții de învățământ de bază (precum Gimnaziul „Gheorghe Lazăr”), multe școli din țară au funcționat timp de mai multe decenii în spații închiriate și improprii, clădirile destinate explicit învățământului fiind construite abia la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Primul recensământ general al populației României, realizat în anul 1899, a confirmat statistic dimensiunea fenomenului, înregistrând o rată națională de analfabetism de 78% (ceea ce însemna un nivel de alfabetizare de numai 22%), cu un vârf de aproximativ 90% în rândul populației rurale și de peste 97% în rândul femeilor din sate.

Situația a început să se îmbunătățească în primele două decenii ale secolului al XX-lea ca urmare a reformelor structurale, extinderii rețelei școlare rurale și construirii a aproape 2.000 de școli în timpul mandatelor lui Spiru Haret, măsuri ce au dus la creșterea alfabetizării la 39,4% până în 1909. Ulterior, în 1930, rata analfabetismului scăzuse la 43%.

Regimul comunist (1948–1989)

După 1948, sistemul educațional românesc a fost reorganizat după modelul sovietic. Regimul comunist a lansat campanii naționale de alfabetizare (organizate de Direcția Generală a Alfabetizării), acțiuni de masă care au redus semnificativ rata analfabetismului în anii 1950, lichidând oficial fenomenul până la sfârșitul acelui deceniu.

Cu toate acestea, sistemul de învățământ a fost transformat într-un instrument de uniformizare și control ideologic. În această perioadă, învățământul a fost marcat de introducerea muncii fizice și patriotice obligatorii pentru elevi, purtarea uniformei școlare de la grădiniță până la liceu și desfășurarea de manifestări omagiale de către organizațiile de pionieri și șoimi ai patriei.

Fiecare disciplină era predată exclusiv de pe un suport standardizat — manualul unic, editat de Editura Didactică și Pedagogică. Prima pagină a fiecărui manual conținea fotografia lui Nicolae Ceaușescu, iar pe pagina următoare erau tipărite versurile imnului național. Colectivele de autori erau selectate de Partidul Comunist Român pe criterii de loialitate politică, conținutul cărților schimbându-se foarte rar, la intervale de câteva decenii. Materia era structurată pentru a servi ideologiei național-comuniste; la disciplina Istorie, accentul era pus pe glorificarea „Epocii de Aur” și pe trunchierea adevărului istoric, omițându-se sau denaturându-se subiecte precum perioada regalității, rolul partidelor istorice sau Holocaustul în România.

Perioada postcomunistă (1989–prezent)

După Revoluția Română din 1989, mișcările studențești din anii 1990 au contribuit la democratizarea învățământului superior, extinderea autonomiei universitare și adaptarea la standardele europene. Cu toate acestea, în perioada 1990–2003, preocuparea redusă pentru infrastructură a adâncit decalajele educaționale, în special în mediul rural și comunitățile vulnerabile.

Evoluția curriculumului și problema manualelor

Reforma pieței de carte școlară s-a desfășurat lent. Un program al Băncii Mondiale din 1994 a introdus manualele alternative pentru gimnaziu, însă liberalizarea și actualizarea conținuturilor s-au lovit de blocaje birocratice.

Nivelul liceal a rămas neactualizat peste 18–20 de ani, fiind utilizate manuale concepute în anii 2000 care conțineau anacronisme (de exemplu, prezentarea aderării la UE ca proces viitor, deși România devenise membru în 2007). Pentru a acoperi aceste lacune, s-au introdus discipline obligatorii distincte: „Istoria evreilor. Holocaustul” (2024) și „Istoria comunismului din România” (2025). O tentativă din 2017 de reintroducere a manualului unic prin editura de stat a fost abandonată în urma criticilor publice.

Restructurarea rețelei școlare și alinierea europeană

În 2004, învățământul superior s-a aliniat la Procesul Bologna (licență, masterat, doctorat). Numărul studenților s-a menținut la 530.000–560.000 în anii 2010–2020, ajungând la 568.000 în anul 2024–2025.

În învățământul preuniversitar, rețeaua școlară s-a reorganizat prin comasări: numărul unităților a scăzut de la aproape 30.000 (în 1996) la circa 7.200 (în 2013).

Alfabetizarea și calitatea educației preuniversitare

Rata analfabetismului în 2011
Culorile deschise indică un nivel ridicat de alfabetizare, iar culorile închise reflectă o rată mai mare de analfabetism

Harta alfabetizării din 2011 arată că deși alfabetizarea clasică a atins 99,2% în 2021, sistemul suferă de o criză de analfabetism funcțional (peste 50% dintre tinerii de 15 ani și până la 89% dintre elevii de gimnaziu). Analfabetismul numeric afectează 36% dintre elevi (de la 25% în primar la 46% în liceu), iar testările PISA plasează România pe penultimul loc din Uniunea Europeană.

România a înregistrat cea mai scăzută participare la învățământul preșcolar din UE (82,4% pentru copiii peste 4 ani). Totodată, absenteismul prelungit este cel mai puternic asociat cu analfabetismul funcțional la nivel european (peste 75% dintre elevii sub nivelul 2 PISA raportând absențe lungi), având cauze socioeconomice și lipsă de interes față de curriculum.

Statistici alfabetizare și competențe

Statistici de alfabetizare și competențe educaționale – România

Indicator	Perioadă / An	Valoare / Procentaj	Sursă
Alfabetizare totală	2026	99,16%
Alfabetizare bărbați	2026	99,02%
Alfabetizare femei	2026	99,28%
Competențe matematice – cel puțin Nivelul 2	PISA 2022	51%
Competențe matematice – Nivelul 5/6	PISA 2022	4%
Competențe de citire – cel puțin Nivelul 2	PISA 2022	58%
Competențe de citire – Nivelul 5 sau mai ridicat	PISA 2022	2%
Competențe științifice – cel puțin Nivelul 2	PISA 2022	56%
Competențe științifice – Nivelul 5/6	PISA 2022	1%
Elevi cu rezultate sub Nivelul 2 la matematică	PISA 2022	49%
Elevi cu rezultate sub Nivelul 2 la citire	PISA 2022	42%
Elevi cu rezultate sub Nivelul 2 la științe	PISA 2022	44%
Elevi cu performanță ridicată la cel puțin un domeniu	PISA 2022	Inferior mediei OECD
Elevi care ating cel puțin Nivelul 2 în toate cele trei domenii	PISA 2022	Inferior mediei OECD
Diferența de performanță la matematică între elevii avantajați și dezavantajați socioeconomic	PISA 2022	132 puncte
Variația performanței la matematică explicată de statutul socioeconomic	PISA 2022	26%

Competențele digitale, inteligența artificială și siguranța online

Sistemul preuniversitar se confruntă cu un deficit cronic de profesori calificați pe filiera STEM (matematică, fizică, chimie, biologie), cauzat de salariile neatractive.

Pe plan digital, studiul ICILS plasează România pe ultimul loc din UE, 74% dintre elevii de 14 ani neavând competențe tehnologice de bază. Lipsa unei strategii naționale pune dificultăți în perspectiva evaluărilor PISA 2029 (axate pe AI și analiză critică). Cu toate acestea, tinerii români sunt primii din UE la adopția aplicațiilor AI (>65%), folosite însă mai ales pentru productivitate, comunicare și divertisment, și mai puțin pentru studiu. La nivel general, 32% dintre cetățeni consideră că tehnologia are o influență negativă, cel mai mare procent din UE.

Accesul timpuriu la tehnologie (vârsta medie pentru primul telefon fiind de 9 ani) și expunerea prelungită la internet (4–6 ore/zi) cresc riscurile de cyberbullying, dependență și dezinformare. În absența cursurilor școlare dedicate, ONG-urile au preluat furnizarea de resurse prin inițiative precum esc_Abuz, cursuri de educație media și proiecte de detox digital.

Reforme administrative și evaluarea națională (2025–2026)

În anul școlar 2025–2026, reorganizarea rețelei școlare (cf. Legii nr. 141/2025) a vizat 850 de unități cu personalitate juridică, 507 dintre ele devenind structuri arondate. Paralel, s-a extins pilotarea planurilor-cadru alternative în 43 de licee, oferind autonomie școlilor de a aloca până la 60% din curriculum opțiunilor elevilor, pe un model bazat pe subsidiaritate.

În august 2026 au fost publicate Standardele naționale de evaluare pentru clasele I–VIII (proiectul RECRED), aplicabile din 2026–2027. Acestea stabilesc 5 niveluri de performanță (Avansat, Consolidat, De bază, În formare, În dificultate) axate pe competențe și raționament, deși lipsa unei metodologii clare de echivalare cu notele de la 1 la 10 a stârnit dezbateri.

An	Durata	Motivele schimbării duratei de învățământ obligatoriu
1864	4 ani	Modernizarea statului român și combaterea analfabetismului prin asigurarea educației pentru toți copiii, indiferent de clasă socială sau sex.
1918	7 ani	Necesitatea extinderii educației obligatorii pentru a răspunde nevoilor crescânde ale societății românești postbelice.
1948	4 ani	Regimul comunist a redus durata școlarizării pentru a ajusta sistemul educațional conform modelului sovietic și nevoilor economiei planificate.
1955	7 ani	Nevoia de a pregăti un număr mai mare de cetățeni cu educație minimă pentru susținerea dezvoltării economice și industriale.
1961	8 ani	Extinderea duratei educației obligatorii pentru a crește nivelul general de instruire și calificare al populației.
1978	10 ani	Creșterea cerințelor economiei planificate comuniste a impus o educație mai îndelungată și o calificare superioară a forței de muncă.
1989	8 ani	După căderea regimului comunist, s-a redus durata educației obligatorii din cauza presiunilor economice și a calității scăzute a educației.
2003	10 ani	Alinierea sistemului educațional românesc la standardele internaționale și creșterea accesului la educație în contextul integrării europene.
2012	11 ani	A fost adăugată clasa pregătitoare.
2020	14 ani	Creșterea investițiilor în educația timpurie și secundară pentru a răspunde cerințelor pieței muncii și a îmbunătăți șansele de reușită ale tinerilor.

Reglementare și guvernanță

Reglementare

Cadrul legal care reglementează organizarea, administrarea și funcționarea educației în România este fundamentat pe Articolul 32 din Constituția României, care garantează dreptul la educație. Arhitectura legislativă principală este definită prin Legea Învățământului Preuniversitar nr. 198/2023 și Legea Învățământului Universitar nr. 199/2023, completate de hotărâri de guvern și ordine ale Ministerului Educației privind metodologiile de aplicare sau măsuri specifice (precum cele referitoare la orele remediale sau organizarea formațiunilor de studiu).

Ministerul Educației exercită rolul central de coordonare și reglementare. Învățământul public de stat este gratuit și subordonat Ministerului prin intermediul inspectoratelor școlare județene, care monitorizează activitatea unităților de învățământ la nivel local. Învățământul privat funcționează pe baza taxelor de școlarizare și necesită acreditare oficială pentru a elibera diplome recunoscute, fiind obligat să respecte curriculumul național și cerințele de evaluare, sub supravegherea acelorași inspectorate.

În ceea ce privește învățământul superior, universitățile beneficiază de autonomie universitară, având dreptul de a-și gestiona politicile de dezvoltare, programele de studiu și resursele interne, în limita cadrului normativ stabilit de stat. Totodată, legislația prevede anumite facilități acordate studenților pentru asigurarea accesului echitabil la învățământ, cum ar fi reduceri la transportul feroviar și local, acces preferențial la instituții de cultură sau facilități pentru resurse digitale, acordate pe baza legitimației de student sau a cardurilor internaționale recunoscute.

Guvernanță și politici educaționale

Guvernanța sistemului este puternic centralizată, Ministerul Educației fiind responsabil de elaborarea politicilor naționale, alocarea bugetară și stabilirea standardelor curriculare. La nivel județean, inspectoratele școlare acționează ca extensii administrative ale Ministerului, însă dependența financiară și politică de centru limitează adesea autonomia decizională locală.

O caracteristică persistentă a guvernanței educaționale din România este instabilitatea politică și lipsa de continuitate în reforme. Rotația frecventă a conducerii ministerului — cu aproximativ 30 de miniștri schimbați în primele trei decenii de după 1989 — a condus la modificări legislative succesive, inițiative fragmentate și abandonarea frecventă a strategiilor pe termen lung, aspect semnalat ca o piedică majoră în modernizarea sistemului.

Asigurarea calității și acreditare

Asigurarea calității și evaluarea externă a instituțiilor de învățământ sunt gestionate de două agenții publice autonome, aliniate la standardele europene (ESG – Standards and Guidelines for Quality Assurance in the European Higher Education Area):

• ARACIP (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar): Responsabilă de evaluarea unităților de învățământ preuniversitar (preșcolar, primar, gimnazial, liceal și profesional). Agenția gestionează autorizarea de funcționare provizorie, acreditarea și evaluarea externă periodică a școlilor de stat și private, emițând rapoarte pe baza cărora Ministerul Educației aprobă statutul unităților școlare.
• ARACIS (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior): Responsabilă pentru evaluarea universităților și a programelor de studii de licență, masterat și doctorat. ARACIS este membră a Asociației Europene pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ENQA) și înregistrată în Registrul European pentru Asigurarea Calității (EQAR).

Procedura standard utilizată de ambele agenții presupune depunerea unui raport de autoevaluare de către instituție, urmată de vizita unei comisii de experți evaluatori independenți și adoptarea unei decizii finale privind acreditarea. Cu toate acestea, activitatea de evaluare a fost supusă criticilor în rapoartele de specialitate (inclusiv ale OCDE) din cauza birocrației excesive și a dublării atribuțiilor de control dintre inspectoratele școlare și agențiile de asigurare a calității.

Structura sistemului educațional

Educația timpurie

Grădinița nr. 73 din București

Grădinița din Hidișelu de Jos, Bihor

Educația timpurie în România se desfășoară în două forme: creșele (0-3 ani) și grădinițele (3-6 ani).

Creșele oferă servicii de educație, îngrijire și nutriție pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 și 36 de luni, având programe de funcționare normale (5 ore) sau prelungite (10 ore). Acestea includ și servicii complementare, cum ar fi consilierea parentală, logopedie și asistență psihopedagogică. Conform metodologiei aprobate prin ORDIN nr. 3.436/28.02.2025, înscrierile pentru anul școlar 2025-2026 se realizează conform unui calendar specific, iar creșele pot fi arondate unităților de învățământ preuniversitar.

Grădinița funcționează pe baza unui curriculum național, în care copiii își dezvoltă abilități sociale, emoționale și cognitive prin activități structurate și jocuri. Programul normal de funcționare este 4 sau 5 ore pe zi, iar cel prelungit este intre 8 și 10 ore pe zi. Grădinițele pot oferi și diverse beneficii, precum transport, inițierea în limbi străine și alte activități extracurriculare. Potrivit ORDIN nr. 6.584/04.09.2024, la finalul grupei mari se completează un raport descriptiv de evaluare privind dezvoltarea fizică și competențele cognitive și socioemoționale ale copilului.

Învățământul primar

Învățământul primar în România începe de obicei la vârsta de 6 ani, cu înscrierea în clasa pregătitoare. După clasa pregătitoare, elevii trec automat în clasa I, fără o nouă înscriere. Copiii sunt înscriși în școlile din zona de reședință, având prioritate cei cu frați înscriși în aceeași unitate sau care provin din medii defavorizate.

Anul școlar începe în septembrie și este împărțit în cinci module, fiecare urmat de o vacanță. Disciplinele sunt predate de învățători și profesori specializați. Durata săptămânală de studiu este de maximum 20 de ore.

Educația în școlile publice este gratuită, cu excepția unor costuri suplimentare precum uniforme și caiete. Școlile se confruntă adesea cu supraaglomerare, depășind limita legală de 30 de elevi pe clasă, în special în mediul urban.

Aria curriculară	Disciplina în învățământul primar	Clasele
Limbă și comunicare	Limba și literatura română	Pregătitoare, I - IV
	Limba modernă	Pregătitoare, I - IV
	Limba și literatura maternă (aparținând minorităților naționale)	Pregătitoare, I - IV
Matematică și științe ale naturii	Matematică și explorarea mediului	Pregătitoare, I - II
	Matematică	III - IV
	Științe ale naturii	III - IV
Om și societate	Istorie	a IV-a
	Geografie	a IV-a
	Educație civică	III - IV
	Religie	Pregătitoare, I - IV
Arte	Arte vizuale și abilități practice	Pregătitoare, I - IV
Arte, educație fizică, sport și sănătate	Muzică și mișcare	Pregătitoare, I - IV
Educație fizică, sport și sănătate	Educație fizică	Pregătitoare, I - IV
	Joc și mișcare	III - IV
	Pregătire sportivă practică	I - IV
Consiliere și orientare	Dezvoltare personală	Pregătitoare, I- II
Învățământ special	Terapie educațională complexă și integrată	Pregătitoare, I - IV

Învățământul gimnazial

Vezi și: Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a.

Învățământul secundar inferior (gimnazial) în România cuprinde clasele V-VIII și se adresează elevilor cu vârste între 10 și 14 ani. Curriculumul include discipline comune precum limba și literatura română, matematică, istorie, geografie, biologie, fizică, chimie, educație fizică, religie, educație civică și limbi străine, iar școlile pot alege și discipline opționale din oferta națională.

La finalul clasei a VIII-a, elevii susțin Evaluarea Națională, constând în probe scrise la limba și literatura română, matematică și limba maternă. Nota minimă de trecere este 5 pentru fiecare examen, iar media finală se calculează ca medie aritmetică a notelor. Nota de finalizare, utilizată pentru admiterea în învățământul liceal, se calculează astfel: 20% din media generală anuală a claselor V-VII și 80% din nota obținută la Evaluarea Națională.

Aria curriculară	Disciplină în învățământul gimnazial	Clasele
Limbă și comunicare	Limba și literatura română	V - VIII
	Limba modernă	V - VIII
	Elemente de limbă latină și de cultură romanică	a VII-a
	Limba și literatura maternă aparținând minorităților naționale	V - VIII
	Limba română pentru copiii străini	V - VIII
Matematică și științe ale naturii	Matematică	V - VIII
	Biologie	V - VIII
	Fizică	VI - VIII
	Chimie	VII - VIII
Om și societate	Educație socială:Gândire critică și drepturile copilului	a V-a
	Educație interculturală	a VI-a
	Educație pentru cetățenie democratică	a VII-a
	Educație economico-financiară	a VIII-a
	Geografie	V - VIII
	Istorie	V - VIII
	Religie	V - VIII
	Istoria și tradițiile minorității	VI - VII
Arte	Educație plastică	V - VIII
	Educație muzicală	V - VIII
	Discipline de specializare: muzică, arte vizuale, coregrafie	V - VIII
Educație fizică, sport și sănătate	Educație fizică și sport	V - VIII
	Discipline de specializare: sport	V - VIII
Tehnologii	Educație tehnologică și aplicații practice	V - VIII
	Informatică și TIC	V - VIII
Consiliere și orientare	Consiliere și dezvoltare personală	V - VIII
Învățământ special	Terapie educațională complexă și integrată	V - VIII

Învățământul liceal

Vezi și: Liceu și Bacalaureatul românesc.

Colegiul Național „Sfântul Sava” din București

Colegiul Economic „Nicolae Kretzulescu”

American International School of Bucharest

Învățământul secundar superior (liceal) are ca scop pregătirea tinerilor pentru studiile superioare sau integrarea în viața profesională. Este structurat pe trei filiere distincte:

1. Filiera teoretică: profiluri umanist și real.
2. Filiera tehnologică: profiluri tehnic, servicii, resurse naturale și protecția mediului.
3. Filiera vocațională: profiluri militar, teologic, sportiv, artistic și pedagogic.

Repartizarea elevilor în licee se face național, în funcție de nota de finalizare și opțiunile alese; unele licee cu program intensiv pot necesita un examen suplimentar.

În clasa a XII-a, elevii susțin Examenul Național de Bacalaureat, esențial pentru absolvirea liceului. Examenul constă în probe de evaluare a competențelor și probe scrise.

Elevii pot obține, pe lângă diploma de bacalaureat, certificări suplimentare, cum ar fi:

• Certificat de competențe profesionale: atestă calificările dobândite în domeniul profesional.
• Certificat de competențe digitale: obținut printr-un examen specific.
• Certificat de competențe lingvistice: acordat pe baza evaluării finale sau a cursurilor opționale.
• Diplome și certificări prin parteneriate: ex. certificări Cambridge, ECDL.

Pentru promovare, elevii trebuie să aibă o medie de cel puțin 6,00 și minimum 5,00 la fiecare probă. Cei care obțin nota 10 primesc distincții speciale. În iulie 2025, rata de promovare a fost de 76,5%.

Subiectele examenelor, cu excepția celor de limbi străine, pot fi furnizate în orice limbă solicitată de candidat.

Elevii cu cerințe educaționale speciale beneficiază de posibilitatea de a solicita, prin cerere, extinderea timpului alocat pentru susținerea examenului de Bacalaureat, precum și alte adaptări necesare, în funcție de nevoile individuale. Aceste măsuri sunt menite să asigure un mediu de evaluare echitabil și accesibil pentru toți elevii.

Denumire probă	Procedură examen	Discipline vizate
Proba A Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română	Candidatul va alege aleatoriu un subiect de literatură și un subiect de înțelegere a textului. După 15 minute, acesta are la dispoziție 10 minute pentru a le prezenta în fața a trei evaluatori.	Limba și literatura română profil real Limba și literatura română profil uman și pedagogic
Proba B Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă	Limba de studiu într-o școală în care predarea se face într-o altă limbă decât româna (de obicei limba unui grup etnic)	Limba și literatura în croată, maghiară, germană, sârbă, turcă, ucraineană, slovacă, italiană
Proba C Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională	Candidatul trage la sorți un subiect cu două întrebări (de înțelegere a textului și de exprimare orală) și are la dispoziție 15 minute de gândire și 10 minute pentru a răspunde.	Limba ebraică, engleză, franceză, germană, greacă, italiană, japoneză, portugheză, rusă, spaniolă
Proba D Evaluarea competențelor digitale	Aceasta implică testarea abilităților în utilizarea tehnologiilor informaționale, cum ar fi procesarea textelor, utilizarea foilor de calcul și navigarea pe internet.	Utilizarea computerului și organizarea fișierelor; Editoare de texte ;Informație și comunicare; Concepte de bază ale Tehnologiei Informației (IT); Editoare de calcul tabelar; Baze de date; Prezentări
Proba E.a) Limba și literatura română	Examen organizat pe 3 subiecte: Înțelegerea unui text la prima vedere Analiza unui text literar Redactarea unui eseu	Limba și literatura română profil real Limba și literatura română profil uman și pedagogic
Proba E.b) Limba și literatura maternă	Limba de studiu într-o școală în care predarea se face într-o altă limbă decât româna (de obicei limba unui grup etnic)	Limba și literatura în croată, maghiară, germană, sârbă, turcă, ucraineană, slovacă, italiană
Proba E.c) Proba obligatorie a profilului	Proba poate include subiecte de matematică, biologie, chimie, fizică sau istorie, în funcție de specializare. Este structurat, de obicei, pe mai multe subiecte care testează cunoștințele teoretice și aplicarea acestora.	Profil real - Matematică Profil uman - Istorie
Proba E.d) Proba la alegere a profilului și specializării	Conținutul variază în funcție de disciplină, dar se concentrează pe evaluarea cunoștințelor dobândite în timpul liceului.	Biologie, Filosofie, Geografie Informatică, Psihologie, Sociologie, Economie, Fizică, Logică, argumentare și comunicare, Chimie

Filiera teoretică

Filiera teoretică este destinată pregătirii pentru continuarea studiilor superioare. Acesta cuprinde două profiluri principale: umanist și real.

Profilul	Specializare
Real	Matematică-informatică
	Științe ale naturii
Uman	Filologie
	Științe sociale

Filiera tehnologică

Filieră tehnologică este destinată celor care doresc o integrare rapidă pe piața muncii. Aceasta cuprinde o varietate de specializări, adaptate cerințelor economiei și nevoilor de forță de muncă din diverse sectoare.

La finalizarea studiilor, elevii pot susține un examen de certificare a calificării profesionale, specific specializării.

Profil	Specializare	Calificări
Tehnic	Mecanică	10
	Electromecanică	3
	Electronică automatizări	6
	Chimie industrială	2
	Materiale de construcții	2
	Electric	5
	Construcții, instalații și lucrări publice	3
	Fabricarea produselor din lemn	4
	Industrie, textile și pielărie	4
	Tehnici poligrafice	1
	Producție media	4
Resurse naturale și protecția mediului	Agricultură	4
	Agromontan	2
	Veterinar	3
	Silvicultură	1
	Protecția mediului	2
	Industrie alimentară	7
Servicii	Comerț	3
	Economic	3
	Admnistrativ	2
	Estetică	1
	Turism și alimentație	6

Filiera vocațională

Vezi și: Educație vocațională.

Filiera vocațională este dedicată elevilor care au aptitudini specifice și își doresc să urmeze o carieră în diverse domenii profesionale. Aceasta include specializări adaptate cerințelor pieței muncii și necesităților sociale.

Profil	Specializare
Militar	Militar
Sportiv	Instructor sportiv
Teologic	Preot
	Teologie
	Tehnician pentru tehnici artistice - patrimoniu
Pedagogic	Instructor de educație extrașcolară
	Pedagog școlar
	Bibliotecar studii medii - Documentarist
	Mediator școlar
	Educator - Învățător
	Educator - Puericultor
Artistic	Arte Plastice
	Arhitectură
	Tehnician pentru tehnici artistice
	Instructor muzical, corepetitor
	Corist
	Instrumentalist
	Instructor: coregraf, dans sportiv, animator
	Balerin/dansator
	Tehnician pentru tehnici artistice-vizuale
	Desenator tehnic pentru arhitectură și design
	Tehnician machetist
	Teatru
	Instructor de teatru

Învățământul profesional și dual

În România, învățământul preuniveristar tehnologic în sistem dual a fost implementat pentru a răspunde nevoilor pieței muncii, oferind o formare specifică și adaptată cerințelor economiei. Acest model permite studenților să își dezvolte abilități profesionale specifice, beneficiind în același timp de un salariu sau bursă din partea angajatorilor.

Programul „A doua șansă” oferă persoanelor care nu au finalizat învățământul obligatoriu posibilitatea de a-și continua studiile. Durata programului se poate micșora pentru fiecare elev în parte, în funcție de competențele dovedite, atât în domeniul educației de bază, cât și în domeniul pregătirii profesionale. Învățarea are loc în grupuri mici (8-15 elevi) și pe mai multe variante de orar.

Programul „Învățare remedială” este o inițiativă educațională care oferă sprijin suplimentar elevilor care întâmpină dificultăți în dobândirea cunoștințelor de bază. Poate include ore suplimentare de pregătire în disciplinele de bază, cum ar fi matematica și limba română, activități de grup sau sesiuni individuale de mentorat. Scopul acestuia este să asigure egalitatea de șanse pentru toți elevii, reducând disparitățile educaționale și sprijinind integrarea lor în procesul educațional obișnuit.

Învățământul postliceal

Învățământul post-secundar non-terțiar (postliceal) reprezintă o formă de educație alternativă care oferă absolvenților de liceu, cu sau fără diplomă de bacalaureat, posibilitatea de a se specializa într-un domeniu specific, fără a urma neapărat un traseu academic universitar. Acesta se organizează în școli postliceale și asigură formare profesională calificată în diverse domenii, precum asistența medicală, contabilitatea, turismul sau informatica. Totodată, își propune să ofere programe de recalificare profesională pentru persoanele care doresc să își schimbe domeniul de activitate, contribuind astfel la adaptarea competențelor la cerințele pieței muncii. Durata este de 1-3 ani în funcție de complexitatea calificărilor. Absolvenții primesc un certificat recunoscut internațional de calificare profesională în urma unui examen.

În timp ce școala postliceală se adresează absolvenților de liceu, școala de maeștri necesită, în general, experiență prealabilă în domeniu, fiind destinată celor care doresc să își dezvolte abilitățile tehnice și competențele avansate într-o meserie specifică.

În România există 18 colegii universitare arondate la 16 universități, la care se poate intra cu sau fără diploma de bacalaureat. Acestea oferă învățământ terțiar nonuniversitar, cu accent pe calificări de nivel 5.

Lista colegiilor universitare din România autorizate de ARACIP în 2025 era următoarea:

1. Universitatea „Constantin Brâncoveanu” – Colegiul Universitar „Constantin Brâncoveanu” – Pitești
2. Universitatea din Pitești – Colegiul UPIT – Pitești
3. Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia – Colegiul Universitar – Alba Iulia
4. Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca – Colegiul Universitar – Cluj-Napoca
5. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – Colegiul Universitar Tehnic – Cluj-Napoca
6. Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu – Colegiul Universitar – Sibiu
7. Universitatea din Oradea – Colegiul Universitar – Oradea
8. Universitatea Politehnica din Timișoara – Colegiul Universitar Politehnic – Timișoara
9. Universitatea de Vest din Timișoara – Colegiul Universitar – Timișoara
10. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – Colegiul Universitar – Iași
11. Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași – Colegiul Universitar Tehnic – Iași
12. Universitatea din Craiova – Colegiul Universitar – Craiova
13. Universitatea „Ovidius” din Constanța – Colegiul Universitar – Constanța
14. Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați – Colegiul Universitar – Galați
15. Universitatea din București – Colegiul Universitar – București
16. Universitatea Politehnica din București – Colegiul Universitar Politehnic – București
17. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București – Colegiul Universitar Medical – București
18. Universitatea Națională de Arte din București – Colegiul Universitar Artistic – București

Domenii școală postliceală
Mecanică
Informatică
Electronică si automatizari
Energetică
Construcții, instalații si lucrari publice
Transporturi
Fabricarea produselor din lemn
Silvicultura
Agricultura
Industrie alimentară
Protecția mediului
Servicii
Comert
Turism si alimentatie
Textile-pielărie
Productie media
Economic
Estetica si igiena corpului omenesc
Sănătate și asistență pedagogică
Sport

Domenii școală de maiștri
Mecanic
Electric
Chimie
Minier, petrol și gaze
Energetic
Metalurgie
Materiale de construcții
Construcții, instalații și lucrari publice
Fabricarea produselor din lemn
Transporturi
Textile-pielărie
Industrie alimentară
Agricultură

Învățământul universitar

Vezi și: Universitate și Lista universităților din România.

Universitatea din București

Universitatea din Iași (Universitatea Alexandru Ioan Cuza)

Palatul Tholdalagy-Korda, sediul administrației tehnice a Universității Babeș-Bolyai, în Cluj-Napoca

Învățământul superior (universitar) este format din 87 de instituții de învățământ superior în anul universitar 2024-2025:

• 52 de instituții publice acreditate (45 civile și 7 militare)
• 35 de instituții private (32 acreditate și 3 autorizate provizoriu)

Rectoratul Universității Politehnica Timișoara

Universitățile au autonomie deplină, în contrast puternic cu segmentul preuniversitar. Fiecare universitate este liberă să decidă totul, de la conducerea sa până la organizarea cursurilor. În plus, multe universități transferă această autonomie mai jos, către fiecare departament.

Din 2004, învățământul superior urmează schema Bologna:

• Învățământ terțiar inferior cu studii de scurtă durată;
• Învățământ terțiar de ciclu I cu studii universitare de licență sau echivalent (3 - 4 ani);
• Învățământ terțiar de ciclu II cu studii universtare de masterat sau echivalent (1 - 2 ani);
• Învățământ terțiar de ciclu II cu studii universtare de doctorat (3 ani).

Înființată la 19 Iunie 2020, Alianța Timișoara Universitară (ATU) este prima și cea mai mare asociație universitară locală din România

Pentru învățământul terțiar inferior și de ciclul I este necesar absolvirea învățământului secundar. Unele diplome de licență și master sunt combinate într-un program unic de șase ani (medicină și arhitectură).

Procesul de admitere este de obicei mai riguros la universitățile de stat decât la cele private.

Conform Metarankingului Național 2024 (publicat în 2025), primele 10 universități din România sunt:

1. Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca
2. Universitatea din București
3. Universitatea Națională de Științe și Tehnologie Politehnica București
4. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București
5. Universitatea Transilvania din Brașov
6. Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca
7. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
8. Universitatea Politehnica Timișoara
9. Academia de Studii Economice din București
10. Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași

Curriculum și evaluare

Curriculum și metode de predare

Curriculumul național din România este stabilit prin planuri-cadru aprobate de Ministerul Educației, care definesc disciplinele obligatorii, opționale și numărul săptămânal de ore pentru fiecare ciclu de învățământ (preșcolar, primar, gimnazial și liceal). Programele școlare sunt structurate pe arii curriculare (precum Limbă și comunicare, Matematică și științe, Om și societate, Arte și Educație fizică), având ca obiectiv declarativ dezvoltarea competențelor-cheie.

Tradițional, sistemul a fost criticat pentru încărcarea curriculară ridicată (20–25 de ore săptămânale în învățământul primar și până la 30 de ore în gimnaziu și liceu), orientarea excesivă spre memorare și reproducere de cunoștințe, precum și pentru predominanța metodelor frontale de predare. Rezultatele la evaluările internaționale PISA au scos în evidență dificultăți majore ale elevilor în aplicarea practică a cunoștințelor și în dezvoltarea gândirii critice. Pentru a adresa aceste neajunsuri, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) s-au alocat resurse pentru digitalizarea infrastructurii școlare (dotarea cu table interactive și laboratoare inteligente), iar cadrul metodologic a fost modificat prin alocarea a 25% din timpul didactic pentru activități remediale, de consolidare și aplicare practică.

Cea mai amplă reformă structurală a curriculumului liceal din ultimele două decenii a fost configurată în baza Legii 198/2023 și aplicată progresiv începând cu anul școlar 2026–2027 (de la clasa a IX-a). Aceasta a presupus adoptarea a peste 400 de programe școlare noi (dintre care 320 reglementate prin Ordinul ME nr. 3.716/2026), oferirea unei autonomii orare mai mari unităților școlare în gestionarea bugetului de ore, introducerea opțiunilor extinse pentru limbi străine la profilul real, dar și pilotarea unor planuri-cadru alternative în 43 de licee. În paralel, învățământul special a fost reformat prin introducerea terapiilor educaționale obligatorii și extinderea duratei studiilor liceale la 7 ani pentru anumite categorii de dizabilități.

În luna decembrie 2025, lansarea proiectelor noilor programe școlare pentru liceu — primele revizuiri curriculare după 2009 — a stârnit dezbateri în mediul academic și în societatea civilă. Un raport de evaluare publicat de Asociația Gândește Critic Edu privind programa de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a avertizat asupra riscului de a produce „competențe inerte” prin adoptarea unei „măști reformiste”. Analiza a criticat abandonarea structurii tematice în favoarea unui model rigid bazat pe cronologie, studiu filologic și texte arhaice, susținând că noua abordare creează bariere cognitive, ignoră literația digitală și contravine obiectivelor europene privind dezvoltarea gândirii critice. De asemenea, profesorul universitar Liviu Papadima a recomandat refacerea integrală a componentei literare, comparând proiectul cu programele de acum jumătate de secol. În ciuda criticilor privind caracterul conservator al conținuturilor, programa oficială pentru clasa a IX-a a fost aprobată în februarie 2026 într-o formă finală ce combină parcursul cronologic (de la cronicari și realism) cu elemente moderne precum hărțile conceptuale, mărcile anaforice și utilizarea inteligenței artificiale.

Sistemul de evaluare

Evaluarea elevilor variază în funcție de nivelul de școlarizare:

• Clasa pregătitoare și clasa I: Evaluarea este eminamente descriptivă, realizându-se prin rapoarte individuale de evaluare completate de cadrul didactic (cu sprijinul consilierului școlar sau psihologului), care urmăresc dezvoltarea cognitivă, socio-emoțională, fizică și a limbajului.
• Învățământul primar (clasele II–IV): Progresul este apreciat prin calificative calitative: Foarte bine (FB), Bine (B), Suficient (S) și Insuficient (I).
• Învățământul gimnazial, liceal și superior: Notarea se face cu note întregi de la 1 la 10, nota minimă de promovare fiind 5. În preuniversitar, numărul minim de note alocate la o disciplină depinde de numărul de ore săptămânale din planul-cadru, iar media anuală se calculează prin rotunjire la cel mai apropiat număr întreg. În învățământul superior, promovarea examenelor asigură obținerea creditelor de studii (ECTS).

Echivalarea orientativă a calificativelor și sistemului de notare

Calificativ primar	Notă (1–10)	Echivalent ECTS	Descriere a performanței
Foarte bine (FB)	10	A (Excelent)	Performanță excepțională, fără erori.
	9	B (Foarte bun)	Performanță peste medie, dar cu erori minore.
Bine (B)	8	C (Bine)	Performanță în general solidă, cu unele erori.
	7
Suficient (S)	6	D (Satisfăcător)	Performanță decentă, cu lipsuri semnificative.
	5	E (Suficient)	Îndeplinește criteriile minime de promovare.
Insuficient (I)	4–3	FX (Nesatisfăcător)	Neplinit, necesită muncă suplimentară pentru recuperare.
	2–1	F (Nesatisfăcător)	Neîndeplinit, necesită reluarea disciplinei.

Pe parcursul școlarității, elevii susțin evaluări naționale cu caracter de diagnoză sau de selecție:

Forme majore de evaluare națională în învățământul preuniversitar

Evaluare / Examen	Clasa	Obiectiv principal
Evaluările Naționale la clasele mici	a II-a, a IV-a, a VI-a	Diagnoza timpurie a achizițiilor fundamentale (scris, citit, matematică/științe).
Evaluarea Națională la finalul clasei a VIII-a	a VIII-a	Examen național sumativ; media obținută este unică bază de admitere în învățământul liceal.
Examenul național de Bacalaureat	a XII-a / a XIII-a	Evaluarea competențelor la finalul liceului și condiție de acces în învățământul superior.

Statistici

Testul PISA

Testul PISA (Program for International Student Assessment) este un studiu internațional realizat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) care evaluează competențele elevilor de 15 ani în trei domenii principale: citire, matematică și științe. Testul se desfășoară la fiecare trei ani și urmărește să măsoare capacitatea elevilor de a aplica cunoștințele dobândite în contexte practice, relevante pentru viața de zi cu zi. Scopul principal al testului este de a compara nivelul de educație între diferite țări și de a ajuta la identificarea celor mai bune practici educaționale. România se situează constant sub media OECD la nivelul 2 din 6.

An	Lectură	Matematică	Științe
2000	428	426	441
2006	396	415	418
2009	424	427	428
2012	438	445	439
2015	434	444	435
2018	428	430	426
2022	428	428	428

Testul TIMSS

Testul TIMSS (Trends in International Mathematics and Science Study) este un studiu internațional periodic, coordonat de Asociația Internațională pentru Evaluarea Performanțelor Educaționale (IEA). Acesta evaluează performanțele elevilor din clasele a IV-a și a VIII-a în matematică și științe. Testul are loc la fiecare patru ani și urmărește să ofere o imagine comparativă asupra nivelului de pregătire al elevilor din diverse țări, concentrându-se pe înțelegerea conceptelor științifice și matematice fundamentale, precum și pe capacitatea elevilor de a aplica aceste cunoștințe. România nu participă la testele din clasa a IV-a decât în 2011 (482 puncte la matematică și 505 puncte în știință).

An	Matematică (VIII)	Știință (VIII)
1995	482	486
1999	472	472
2003	475	470
2007	461	462
2011	458	465
2019	479	470

Testul PIRLS

Testul PIRLS (Progress in International Reading Literacy Study) este o evaluare internațională care măsoară competențele de lectură ale elevilor de clasa a IV-a, fiind dat la fiecare cinci ani. Scopul său este să ofere o imagine comparativă asupra nivelului de alfabetizare și a factorilor care influențează performanțele în citit.

Olimpiade Internaționale

România participă cu succes la numeroase olimpiade internaționale în diverse domenii, inclusiv matematică, fizică, chimie, biologie, informatică și alte științe. Aceste competiții sunt organizate anual și reunesc cei mai buni elevi din licee din întreaga lume. România participă activ la cele de profil real.

Olimpiadă	Poziție	Aur	Argint	Bronz	Total
Fizică	6	61	89	62	213
Matematică	6	88	161	112	361
Informatică	7	33	58	36	127
Lingvistică	8	5	6	17	28
Chimie	9	15	-	-	-
Filozofie	-	4	4	5	13
Geografie	2	5	3	2	10

Indici educaționali

Indicele Dezvoltării Umane (HDI) este un indicator compus folosit pentru a evalua dezvoltarea socioeconomică a țărilor. Publicat anual de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), HDI ia în considerare trei dimensiuni esențiale ale dezvoltării: sănătate, educația, standardul de viață. România are locul 55 în lume după acest indicator, cu un scor de 0.845 în 2023 (raport 2025).

An	Indice HDI			Anii așteptați de școlarizare			Anii medii de școlarizare			Rata nașterilor la adolescenți	Inegalitatea în educație
	Total	Femei	Bărbați	Total	Femei	Bărbați	Total	Femei	Bărbați
1990	0.709	0.685	0.730	12.5	12.2	12.8	8.5	7.7	9.3	52.2
1991	0.694	0.672	0.714	11.5	11.3	11.6	8.6	7.8	9.4	49.6
1992	0.683	0.662	0.702	10.9	10.8	11.1	8.7	8.0	9.5	48.1
1993	0.683	0.663	0.701	10.6	10.5	10.8	8.8	8.1	9.6	47.4
1994	0.686	0.669	0.702	10.6	10.5	10.7	8.9	8.2	9.7	46.3
1995	0.692	0.676	0.707	10.8	10.7	10.9	9.0	8.3	9.8	43.4
1996	0.698	0.681	0.713	11.3	11.2	11.4	9.1	8.4	9.9	41.2
1997	0.701	0.685	0.715	11.5	11.3	11.6	9.2	8.5	10.0	41.8
1998	0.706	0.690	0.721	11.7	11.6	11.8	9.3	8.6	10.0	41.7
1999	0.714	0.698	0.729	12.2	12.2	12.1	9.4	8.7	10.1	40.8
2000	0.721	0.706	0.734	12.2	12.4	12.1	9.5	8.8	10.2	39.5
2001	0.727	0.714	0.739	12.4	12.6	12.2	9.6	8.9	10.3	36.2
2002	0.734	0.716	0.748	12.9	13.1	12.6	9.7	9.0	10.4	33.8
2003	0.733	0.719	0.746	13.0	13.3	12.7	9.9	9.2	10.6	35.0
2004	0.740	0.726	0.752	13.1	13.4	12.8	10.0	9.4	10.7	35.9
2005	0.750	0.739	0.760	13.0	13.3	12.7	10.2	9.6	10.9	38.2
2006	0.768	0.759	0.776	13.8	14.2	13.4	10.4	9.9	11.0	40.1
2007	0.780	0.768	0.790	13.9	14.4	13.5	10.6	10.1	11.2	42.3
2008	0.807	0.797	0.814	15.4	16.0	14.8	10.7	10.2	11.2	47.6
2009	0.819	0.810	0.824	16.6	17.4	16.0	10.7	10.2	11.2	48.5
2010	0.813	0.805	0.820	16.2	16.9	15.6	10.7	10.3	11.2	42.0	6.79
2011	0.813	0.804	0.821	15.6	16.1	15.1	10.9	10.4	11.3	38.3	6.09
2012	0.807	0.796	0.816	14.7	15.1	14.3	11.0	10.6	11.4	38.0	6.23
2013	0.811	0.796	0.822	14.7	14.8	14.6	11.0	10.7	11.4	35.4	5.76
2014	0.811	0.794	0.825	14.6	14.5	14.8	10.9	10.5	11.3	36.6	5.62
2015	0.813	0.793	0.830	14.6	14.2	15.0	11.0	10.6	11.4	37.2	5.67
2016	0.815	0.803	0.823	14.3	14.6	13.9	11.1	10.7	11.5	38.0	5.80
2017	0.823	0.813	0.829	14.2	14.6	13.9	11.1	10.8	11.5	38.7	5.32
2018	0.829	0.819	0.835	14.4	14.8	13.9	11.2	10.9	11.5	37.7	5.33
2019	0.834	0.825	0.840	14.4	14.9	14.0	11.3	11.0	11.6	37.1	5.17
2020	0.828	0.812	0.841	14.5	14.1	14.8	11.4	11.1	11.7	36.8	5.43
2021	0.825	0.816	0.832	14.5	15.1	14.0	11.4	11.1	11.7	36.4	5.73
2022	0.827	0.818	0.834	14.5	15.1	14.0	11.4	11.1	11.7	35.4	5.39
2023	0.845	0.835	0.852	14.1	14.6	13.6	11.6	11.3	11.9	34.8	5.12

Indicele EPI (English Proficiency Index) este un raport anual care evaluează competența în limba engleză a țărilor din întreaga lume. Acesta este categorizat în 5 explicații: Foarte ridicat, ridicat, moderat, scazut, foarte scăzut. România ocupă poziția 11 din 123 în lume în 2025 cu o proeficiență de 605 (foarte ridicată), peste media globală de 488 (moderată).

Probleme, critici și comparații internaționale

Articol principal: Problemele educației în România

Mihai Eminescu a criticat încă din 1878 sistemul educațional bazat pe învățarea mecanică și supraîncărcarea programelor școlare.

Sistemul educațional din România se confruntă cu probleme structurale cronicizate, precum subfinanțarea din bugetul public, disparitățile profunde dintre mediul urban și cel rural, rata ridicată a abandonului școlar timpuriu și neatractivitatea profesiei didactice. Această neatractivitate este accentuată și de instabilitatea veniturilor: potrivit datelor Rețelei Eurydice a Comisiei Europene pentru anul școlar 2024–2025, salariile de bază ale profesorilor din România (ajustate la inflație și raportate la costul vieții) au scăzut cu 6,34% față de anul anterior — cea mai mare scădere din 33 de sisteme de învățământ europene analizate — inversând creșterile salariale obținute în urma grevei din 2023 și determinând o cădere a României în clasamentele europene privind remunerarea cadrelor didactice.

Pe plan curricular, sistemul rămâne criticat pentru orientarea excesivă spre memorare, politizarea managementului școlar și accesul inegal la resurse în comunitățile vulnerabile. Această abordare a fost criticată din punct de vedere istoric încă din secolul al XIX-lea; într-un articol din 1878, Mihai Eminescu condamna încărcarea excesivă a programelor școlare și învățarea mecanică, argumentând că aglomerarea memoriei cu noțiuni neînțelese generează respingerea studiului de către elevi. În perioada contemporană, reducerea ponderii disciplinelor umaniste orientate spre dezvoltarea discernământului și a gândirii critice, precum filosofia, este văzută ca un factor vulnerabilizant în contextul expunerii crescute a tinerilor la fenomenul dezinformării și fake news. În mai 2025, Nicușor Dan a acordat sistemului educațional nota „între 5 și 6”, acuzând programele supraîncărcate încă din învățământul primar și disparitățile majore dintre urban și rural.

Un alt factor de instabilitate structurală l-a constituit derularea pe parcursul unui deceniu (2014–2024) a proiectului prezidențial „România educată”, inițiat de Klaus Iohannis sub premisa stopării „reformitei” și a modificărilor legislative frecvente. Concretizat prin legile din 2023, proiectul a fost criticat pentru amânările succesive ale reformelor curriculare la liceu și pentru aplicarea lentă a măsurilor instituționale, perioada suprapunându-se cu o stagnare sau un regres al indicatorilor naționali de performanță.

O consecință directă a schimbării obiceiurilor de consum media și a atenției fragmentate în mediul online o constituie scăderea dramatică a lecturii în rândul tinerilor. Potrivit unui studiu național realizat de World Vision Romania în 2025, 20% dintre adolescenți nu citesc deloc nicio carte în afara celor obligatorii din manuale, în timp ce doar 10% păstrează obiceiul de a citi zilnic. Principalii factori invocați de elevi sunt lipsa de răbdare, pătrunderea conținutului digital facil pe internet și lipsa de atracție față de literatura clasică.

O altă consecință a programelor încărcate și a presiunii examenelor naționale (Evaluarea Națională și Bacalaureatul) este fenomenul extins al meditațiilor private, transformat într-un sistem paralel de învățământ. Un studiu realizat de organizația Salvați Copiii indică o creștere semnificativă a costurilor suportate de părinți, ajungând la o medie anuală de aproape 10.000 lei/1.900 de euro per elev, principala pondere fiind reprezentată de pregătirea suplimentară privatizată.

Totodată, rigiditatea evaluărilor se manifestă și în cadrul orelor de educație fizică, unde aplicarea unor bareme stricte de performanță, cumulată cu un nivel ridicat de sedentarism în rândul elevilor, duce la un număr tot mai mare de scutiri medicale obținute din teama de scădere a mediei generale. Specialiștii din domeniul sănătății au propus preluarea modelului nordic de predare (holistic), bazat pe eliminarea notării tradiționale și evaluarea pe baza progresului individual, pentru a încuraja mișcarea și a preveni stigmatizarea elevilor.

Aceste probleme au generat un nivel extrem de scăzut de încredere al populației în calitatea educației. Potrivit studiului global Ipsos Education Monitor 2025, România se plasează pe penultimul loc din 29 de țări analizate în privința încrederii în sistemul de învățământ (pe ultimul loc aflându-se Peru), 54% dintre respondenți exprimând o percepție negativă. Printre principalele cauze identificate de cetățeni se numără programa învechită (51%), pregătirea inadecvată a cadrelor didactice (38%) și rata ridicată a abandonului școlar (34%), în timp ce 71% dintre respondenții români au indicat fenomenul de bullying și presiunea socială drept cele mai mari provocări pentru tineri.

Pilonii sistemului educațional din Finlanda: egalitate și incluziune, învățare centrată pe elev, evaluare formativă, profesionalismul cadrelor didactice, inovare digitală și învățare pe tot parcursul vieții.

Aceste neajunsuri se reflectă direct în rezultatele la evaluările internaționale (PISA, TIMSS, ICILS), unde România se plasează constant sub mediile europene și OCDE la competențele de bază și alfabetizarea digitală. În analiză comparativă, datele PISA 2022 indică o scădere a punctajelor medii față de nivelul din 2012 la matematică (428 față de 445) și citire (428 față de 438), concomitent cu o creștere a proporției elevilor aflați sub Nivelul 2 de competență (49% la matematică și 42% la citire). De asemenea, rapoartele Comisiei Europene evidențiază o scădere a participării la educația timpurie (la 75,6% în 2022 față de 84,1% în 2012) și o rată scăzută a tinerilor cu studii superioare (24,7%), plasând România pe ultimele locuri din UE la acești indicatori.

În comparație cu modele de performanță precum cel finlandez — bazat pe învățământ echitabil, sprijin remedial integrat gratuit în timpul orelor și absența examenelor timpurii — sau cel estonian, modelul românesc se distinge prin presiunea ridicată a evaluărilor, birocratizare și dependența de resurse financiare private. Totuși, modelele de referință au început la rândul lor reevaluări de politică educațională: în Finlanda, pe fondul scăderii capacității de concentrare și al degradării rezultatelor școlare din cauza utilizării excesive a ecranelor și rețelelor sociale, mai multe școli au renunțat la manualele digitale, revenind la cărțile tipărite și la scrisul pe hârtie, iar autoritățile au inițiat măsuri de interzicere a dispozitivelor electronice personale în timpul orelor.

Drept răspuns la disparitățile interne, în România au fost inițiate măsuri remediale prin Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) și proiecte finanțate din fonduri europene (PNRR, FSE+), vizând modernizarea infrastructurii și creșterea participării școlare.

Comparație privind infrastructura școlară

Școala modernă Ehnroos din Mäntsälä, Finlanda, proiectată după standarde energetice și pedagogice contemporane.

Liceul Teoretic „Ioan Buteanu” din Șomcuta Mare, România.

O diferență fundamentală între sistemul educațional din România și modelele din Europa de Nord (precum cel finlandez) constă în calitatea și echitatea infrastructurii școlare. În timp ce în Finlanda investițiile publice constante asigură clădiri școlare moderne, spații de învățare flexibile, eficiente energetic și echipate uniform atât în mediul urban, cât și în cel rural, în România infrastructura din afara marilor centre urbane prezintă încă disparități structurale majore.

Deși numeroase licee și școli din provinciile românești au beneficiat de reabilitări sau modernizări parțiale, multe unități din mediul rural și din orașele mici se confruntă în continuare cu lipsa dotărilor de laborator, spații improprii pentru activități sportive și dependența de resurse locale limitate, factori care accentuează decalajul de performanță dintre elevii din medii defavorizate și cei din marile aglomerări urbane.

O problemă persistentă a infrastructurii rurale o constituie existența grupurilor sanitare neconforme sau amplasate în exteriorul clădirilor, fără acces la apă curentă și canalizare, aspect ce împiedică autorizarea sanitară a unităților de învățământ. Potrivit unui proiect de hotărâre de guvern din 2025, Ministerul Educației a prevăzut alocarea a 14,5 milioane de lei pentru 175 de școli aflate în această situație (dintre care 156 au reprezentat reautorizări de fonduri necheltuite din anul precedent), evidențiind totodată discrepanțe recurente între raportările oficiale și realitatea din teren privind numărul exact al unităților școlare cu latrine în curte.

Vezi și

• Lista universităților din România
• Lista școlilor secundare din România
• Procesul Bologna
• Educație vocațională
• Educația în Europa
• Testul PISA
• Competențe digitale în România
• Educație mediatică în România
• Consumul de carte în România
• Educația religioasă în România
• Educația în Republica Moldova

Legături externe

• Materiale media legate de educația în România la Wikimedia Commons
• „SISTEMUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT ROMÂNESC, RAPORTUL NAȚIONAL, București, martie 2001” Arhivat în 6 septembrie 2016, la Wayback Machine.
• „Raportul Național România, Educație Arhivat în 11 februarie 2014, la Wayback Machine.
• Raportul de țară al Forumului Mondial al Educației UNESCO „Educație pentru Toți” despre România: România: Educație pentru Toți, Ministerul Educației Naționale, Institutul de Științe ale Educației, București, 1999. (Autori: Florentina Anghel, Magdalena Balica, Mircea Badescu, Irina Boca, Romulus Brâncoveanu, Diana Ghinea, Rodica Hritac, Mihaela Jigau, Andrei Novak, Cornelia Novak, și Viorica Pop. Coordonator: Cezar Bîrzea.)
• edu.ro - Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului din România Arhivat în 10 mai 2020, la Wayback Machine.
• Forumul Academic Român (Forumul Academic Roman)
• Acces egal la educație de calitate pentru romii din România
• Clasamentul Universităților din România (2007). Arhivat în 22 d.Hr., la Wayback Machine.
• Școlile românești produc idioți? , The Economist, 2012
• Geneza și evoluția învățământului superior din România - în date statistice Arhivat în 9 mai 2020, la Wayback Machine. Editura Economică, 2018,ISBN: 978-973-709-884-9