Sari la conținut

Cap

Modifică legăturile
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Pentru alte sensuri, vedeți Cap (dezambiguizare).
Cap

Cutia craniană la om
Detalii
Parte dincorp[*]​  Modificați la Wikidata
Resurse externe
TAA01.1.00.001
FMA7154
Terminologie anatomică

Capul (din latină caput), ca termen anatomic, este partea anterioară a unui animal, sau partea superioară a unui om. La vertebrate în craniu este adăpostit creierul. Printre animalele pluricelulare primitive sunt unele, ca de exemplu celenteratele, care nu au cap.

La om, capul cuprinde majoritatea organelor de simț și sistemul nervos central. El este susținut de coloana vertebrală și acoperit cu păr. Este protejat de oasele craniului. La nivelul capului se află organele de debut ale aparatului respirator (nas și faringe) precum și ale aparatului digestiv (cavitatea bucală, faringe, laringe). Principalele simțuri care se regăsesc în organe aflate la nivelul capului sunt văzul (ochii și nervii optici), auzul (urechile și aparatul auditiv), gustul (papilele gustative aflate pe limbă), mirosul (neuronii specializați aflați în interiorul foselor nazale).

Capul uman

[modificare | modificare sursă]

În anatomia umană, capul este partea superioară a corpului. El include fața, scalpul, craniul și sinusurile.

Craniu

[modificare | modificare sursă]

Neurocraniu

[modificare | modificare sursă]

Anterior, marginea superioară a orbitelor, rădăcina nasului și glabela stabilesc perimetrul rostral. Lateral, această întindere se continuă peste arcadele zigomatice, conductele auditive externe și liniile temporale superioare, în timp ce posterior ajunge inferior până spre linia nucală superioară și protuberanța occipitală externă. Inferior, limita traversează fosa infratemporală, crestele pietroase, canalele optice, regiunile cribriforme și perimetrul foramenului magnum.[1][2]
Imediat superior de sprânceană, poate persista pe linia mediană o sutură verticală. Traversând transversal bolta craniană superioară se află sutura coronală, care se continuă cu sutura sagitală anteroposterioară de-a lungul vertexului. Posterior, sutura lambdoidă se îndreaptă divergent inferior spre regiunile mastoidiene, învecinându-se cu regiunile occipitomastoidiană și sfeno-parietală.[3] Pereții laterali prezintă suturile scuamoase arcuate, situate superior de conductele auditive, care se intersectează la nivelul joncțiunilor în formă de H reprezentate de pterion și, posterior, de asterion.[4][5] Cavitatea craniană este una dintre principalele cavități ale corpului uman. Închisă de neurocraniu, aceasta adăpostește creierul, meningele, LCRul și vascularizația cerebrală.[6] Volumul cavității craniene la adultul uman este de 1.200–1.700 cm3.[7]

Oase
Osul frontal;
Formând limita anterioară a calvariei, această componentă structurală cuprinde atât o porțiune verticală, cât și una orizontală. Porțiunea scuamoasă formează relieful frunții, ascensionând superior către limita coronală și conținând sinusurile frontale tapetate cu mucoasă. Inferior, porțiunile orbitale se proiectează orizontal posterior, formând acoperișul delicat al fiecărei orbite și contribuind simultan la formarea fosei craniene anterioare. Interpusă central, spina nazală se articulează cu oasele nazale și cu lama perpendiculară a osului etmoid. Pe suprafața sa externă, marginile supraorbitale proeminente prezintă incizuri sau foramene distincte pentru trecerea structurilor neurovasculare către regiunea sprâncenei. Din punct de vedere dezvoltativ, acest os ia naștere din două centre de osificare intramembranoasă și se sudează de-a lungul suturii metopice în perioada copilăriei timpurii. Prin numeroasele sale margini articulare, se unește cu oasele parietale, sfenoidale, etmoidale, lacrimale, nazale și zigomatice, constituind limita structurală anterioară a neurocraniului.[4][2][5]

Osul parietal (stâng);

Ocupând peretele superolateral al bolții craniene, această lamă patrulateră curbată prezintă o suprafață externă proeminent convexă, cu o eminență centrală. Marginea sa anterioară formează jumătate din sutura coronală, în timp ce marginea superioară se întâlnește cu omoloaga contralaterală de-a lungul suturii sagitale. Posterior, limita lambdoidă se continuă către regiunea occipitală, iar marginea scuamoasă inferioară se suprapune peste structurile temporale. Intern, suprafața cerebrală concavă prezintă șanțuri arteriale profunde create de ramificațiile vaselor meningeale medii, alături de depresiuni superioare care adăpostesc granulațiile arahnoidiene. Unghiul sfenoidal anteroinferior se extinde către joncțiunea pterionului, constituind o importantă zonă de convergență structurală. Situat între patru suturi majore, coronală, sagitală, lambdoidă și scuamoasă. Acest os funcționează în principal ca un înveliș protector deasupra lobului parietal al cortexului cerebral, formând un scut mecanic continuu pentru porțiunea superioară a neurocraniului[8][1]

Osul parietal drept;

Oglindind omologul său pereche, această componentă structurală a bolții craniene delimitează porțiunea superolaterală dreaptă a calvariei. Suprafața sa externă netedă prezintă două linii temporale, care urmăresc arcadele superioară și inferioară și servesc pentru inserția fasciei și a mușchiului temporal. Suprafața internă prezintă impresiuni vasculare complexe care se îndreaptă superior și posterior, conducând vasele meningeale medii de-a lungul suprafeței endocraniene. Delimitat structural de patru unghiuri distincte — frontal, occipital, sfenoidal și mastoidian — acesta se articulează anterior cu osul frontal, medial cu osul parietal stâng, posterior cu osul occipital, anteroinferior cu osul sfenoid și inferior cu osul temporal drept.[8] Originând prin osificare intramembranoasă în membrana fibroasă embrionară, acesta se îngroașă progresiv prin expansiunea diploică de tip „sandviș” între lamele compacte interne și externă, constituind acoperișul lateral rigid al cavității craniene.[4]

Osul occipital;

Situată posterior și inferior, la baza neurocraniului, această structură curbată, de formă trapezoidală, înconjoară regiunea rombencefalului. În centrul său se află un orificiu mare, ovalar, foramenul magnum — prin care trunchiul cerebral se continuă cu canalul vertebral. În jurul acestui orificiu, osul se divide într-o porțiune scuamoasă superioară, două porțiuni laterale condiliene și o porțiune bazilară anterioară. Pe suprafața externă, porțiunea scuamoasă prezintă protuberanța occipitală externă și liniile nucale, pentru inserția mușchilor cefei. De fiecare parte a foramenului magnum, condilii occipitali netezi și convexi se articulează direct cu prima vertebră cervicală, formând articulația atlanto-occipitală. Intern, eminența cruciformă separă fosele cerebrale de cele cerebeloase, adăpostind lobii occipitali și cerebelul și prezentând șanțuri pentru sinusurile venoase sagital superior și transvers. Anterior, porțiunea bazilară fuzionează cu osul sfenoid pentru a completa clivusul la nivelul bazei craniului. [9][1][3]

Osul sfenoid;

Osul sfenoid se întinde la baza craniului, ancorând structurile craniene învecinate. Este alcătuit dintr-un corp central, două aripi mari, două aripi mici și două procese pterigoide orientate inferior. Corpul conține sinusurile sfenoidale și prezintă superior șaua turcească, o depresiune asemănătoare unei șei care adăpostește glanda hipofiză. Extinzându-se lateral, aripile mici formează marginea posterioară a fosei craniene anterioare și conțin canalele optice pentru trecerea nervilor optici. Aripile mari se arcuiesc superior și contribuie la formarea fosei craniene mijlocii, a pereților orbitari și a peretelui lateral al calvariei la nivelul pterionului. Aceste aripi sunt străbătute de foramenele majore rotund, oval și spinos, care asigură căi de trecere pentru ramurile nervului trigemen și pentru arterele meningeale. Articulându-se cu toate celelalte oase ale neurocraniului, acesta funcționează ca element structural central al bazei craniene.[4]

Osul etmoid

Situat aproximativ cuboidal la baza craniană anterioară, între orbite, acest element structural ușor și spongios contribuie la formarea cavităților orbitare, nazale și neurocraniene. Este alcătuit din patru componente principale: lama ciuruită orizontală, lama perpendiculară verticală și două mase laterale. Proiectându-se superior pe linia mediană, crista galli, asemănătoare unei creste, se ridică în fosa craniană anterioară, servind drept punct de inserție pentru coasa creierului. Lama ciuruită înconjurătoare este perforată de numeroase foramene mici prin care trec fibrele nervului olfactiv de la mucoasa nazală către bulbii olfactivi. Coborând vertical, lama perpendiculară formează porțiunea superioară a septului nazal osos. Masele laterale conțin celulele aerice etmoidale pneumatizate și formează pereții mediali ai orbitelor, dând totodată naștere cornetelor nazale superior și mijlociu în interiorul foselor nazale.[2][10]

Osul temporal (stâng);

Formând peretele inferolateral stâng și baza craniului, acest os complex și compozit cuprinde porțiunile scuamoasă, timpanică, stiloidiană și petro-mastoidiană. Porțiunea scuamoasă plată se prelungește anterior prin procesul zigomatic, completând arcada zigomatică, și se articulează inferior cu mandibula la nivelul articulației temporomandibulare. Posterior de meatul acustic extern se află procesul mastoidian rugos, plin cu celule aerice și servind drept important loc de inserție musculară. Proiectându-se anteromedial de-a lungul planșeului cranian, creasta pietroasă densă și piramidală adăpostește structurile senzoriale delicate ale urechii interne și mijlocii, inclusiv canalul carotidian și meatul acustic intern. Un proces stiloid subțire se extinde inferior, asigurând inserția musculaturii hioidiene și faringiene.[4] Având origini complexe, atât endocondrale, cât și intramembranoase, acesta se articulează cu oasele occipital, parietal, sfenoid, zigomatic și mandibular. [11][12]

Osul temporal drept;

Ocupând porțiunea inferolaterală dreaptă a perimetrului cranian, această structură este omoloaga celei contralaterale, protejând mecanismele auditive și structurile cerebrale inferioare. Lama sa scuamoasă netedă se arcuiește superior pentru a forma sutura scuamoasă cu osul parietal drept.[3] Proiectându-se spre interior de-a lungul planșeului cranian, porțiunea sa pietroasă densă formează o pană între componentele sfenoidale și occipitale, adăpostind cohleea și canalele semicirculare. Extern, porțiunea timpanică înconjoară intrarea în conductul auditiv extern, fiind delimitată de procesul stiloid orientat inferior și de proeminența mastoidiană posterioară. Prin structura sa trec căi neurovasculare importante, inclusiv foramenul jugular de-a lungul marginii posterioare și canalul nervului facial, care traversează porțiunea pietroasă. Prin diversele sale procese, asigură pârghii mecanice esențiale pentru mișcarea mandibulei, rotația gâtului și stabilizarea faringelui.[3][13]

Utilizarea în heraldică

[modificare | modificare sursă]

Capul uman dar și cel animal apar ca și blazoane în heraldică. Acesta este înfățișat ca și cum capul ar fi fost tăiat din corp, ca și cum ar fi fost rupt cu brutalitate sau este afișat din față, fără a se observa gâtul. Capurile umane sunt înfățișate mai detaliat decât cele animale.

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. 1 2 3 Bass, W. M. 2005. Human Osteology: A Laboratory and Field Manual (5th ed.). Missouri Archaeological Society
  2. 1 2 3 White, T. D., Black, M. T., & Folkens, P. A. Human Osteology 3rd ed. Academic Press
  3. 1 2 3 4 Buikstra, J. E., & Ubelaker, D. H. (1994). Standards for Data Collection from Human Skeletal Remains. Arkansas Archaeological Survey Research Series
  4. 1 2 3 4 5 Standring, Susan (). Gray's Anatomy: The Anatomical Basis of Clinical Practice (ed. 42nd). London: Elsevier. ISBN 978-0-7020-7705-0.
  5. 1 2 White, A. A., & Panjabi, M. M. (1990). Clinical Biomechanics of the Spine (2nd ed.). Lippincott Williams & Wilkins
  6. ↑ Martini R, Ober W, Garrison C, Welch K, and Hutchings RT. 2001. Fundamentals of Anatomy and Physiology, 5th ed. Prentice Hall, New Jersey. p. 101 109
  7. ↑ Turchin, Valentin. „The Phenomenon of Science”. Arhivat din original la . Accesat în .
  8. 1 2 Scheuer, L., & Black, S. Developmental Juvenile Osteology. Academic Press
  9. ↑ Gray's Anatomy, 2008 & p.411-425.
  10. ↑ Mann, R. W., & Hunt, D. R. (2012). Photographic Regional Atlas of Non-Metric Traits and Anatomical Variants in the Human Skeleton. Charles C Thomas Publisher.
  11. ↑ „SKULL ANATOMY - TEMPORAL BONE”. .
  12. ↑ Temporal bone anatomy on CT 2012-12-22
  13. ↑ Scheuer, L., & Black, S. (2000). Developmental Juvenile Osteology. Academic Press

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Wikţionar
Wikţionar
Caută „Cap” în Wikționar, dicționarul liber.


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Cap&oldid=17999831